Am avut un somn liniștit și perfect, dar desigur că alarma a trebuit să intervină. Aveam fix jumătate de oră până Scott mă va însoți la primul meu mic-dejun. Sper să nu mă recunoască cei doi de aseară. Ultimul lucru pe care l-aș vrea acum ar fi ca deja să mă urască cineva, când nici măcar nu m-am instalat bine.
Am fost la dușuri și m-am spălat. Camera mea arăta în regulă și totul părea liniștit. Mi-am luat pe mine vechiul meu hanorac negru și mi-am pus o căciulă pe cap, deoarece primăvara la 8 dimineața e destul de frig. Mi-am pus niște blugi negri și bocanci.
M-am uitat în oglindă, sperând că ea va fi acolo să mă îndrume. Dar nimic. Pur și simplu mă reflectam și atât. Nu era scânteia aceea arzătoare la care mă așteptam și nici doza de teroare de care aveam nevoie pentru a-mi începe prima zi.
Eram eu. Uitându-mă mai atent la felul în care arătam, păream aproximativ ca acel grup de ieri. Dar eu nu eram ca ei, nu aveam prieteni.
S-a auzit brusc o bătaie în ușă ce m-a smuls dintre gânduri.
-Bună dimineața, Amma! a zis Scott.
-Bună Scott, i-am răspuns puțin obosită.
-Cum ai dormit? A fost totul în regulă?
Am dat din cap aprobator și ne-am văzut de drum. Încă îmi era greu să mă obișnuiesc cu faptul că locuiesc într-un spital, dar părea plăcut.
Curtea cea mare arăta altfel acum. Aleile serpuiau in toate directiile si fiecare ducea undeva. Soarele era mai primitor, lumina sa gri fiind aproape gălbuie.
-Aceea este sala de mese...? am întrebat șocată.
Era o clădire imensă, făcută din cărămidă maronie. La intrare erau doi ficuși imenși, iar aleea din față era înconjurată de flori in stânga si in dreapta.
Am intrat în clădirea spațioasă și era aproape plin.
-Uite Amma. Fiind prima ta zi aici, m-am gândit să luăm mâncare și să servim micul dejun afară. Până îți faci prieteni.
Eram șocată. Scott se poartă frumos cu mine. El merită să fie protejat de pericolul ce urmează.
Lacul din spatele căminului. Cel lângă care erau copiii de ieri seară. Acolo m-a adus Scott să mâncăm. Ne-am așezat pe banca din fața noastră, începând să mâncăm.
-Îmi zici cine erau cei doi care au fost pedepsiți? am întrebat rușinată de mine însămi.
-Sophie Wilson și Roger Smith, a răspuns acesta instant. Îmi place mult de ei, îmi par de treabă. Știu să trăiască momentul.
-Ei nu erau în sala de mese. Unde sunt?
-Nu mănâncă aici. Gașca lor e toată din exterior. Acolo își petrec mare parte din timp. Iar acum că ți-am spus ce voiai să știi, răspunde și tu la întrebarea mea.
Am făcut contact vizual în acel moment de liniște și a continuat:
-De ce te interesează așa de mult de cei doi?
Realizez un lucru la care culmea, eu, persoana cu 5000 de gânduri pe milisecundă, nu m-am gândit deloc. De ce naiba mă interesa de doi necunoscuți. Ei sunt oameni. Oamenii sunt răi. Oamenii sunt malefici și ucid sufletele întunecate dacă le prind.
Mi-am lăsat garda jos. Nu știam ce să îi răspund la întrebare, deoarece aceasta nu are un anume răspuns.
-Mai vreau să îți zic ceva, Amma...
Dar până să își termine replica, ceva mare a aterizat în lac, udându-ne pe mine și pe Scott.
-Domnule Smith! Întotdeauna o plăcere, zise Scott printre hohotele de râs. Te-ai gândit că ai nevoie de o baie?
Băiatul urcă la mal și acum îl puteam vedea mai bine. Avea părul ud leoarcă și negru, dar ochii lui aveau o noanță superbă de albastru-husky. Hainele de pe el erau leoarcă, dar i s-a înseninat chipul când a văzut că Scott era acolo.
-Slavă cerului Scott! Credeam că ești vreun Deredeu afurisit! a zis băiatul.
Gâfâia și avea vocea răgușită, dar era de treabă.
-Ea e pacienta nouă?
-Da Roger. Și te-aș ruga să ai mare grijă cu înotul pe aici. Dacă era alt D în locul meu, acum erai în arest. Unde e Sophie?
-Calm frate! Vine mai încolo că nu vrea să sara în lac și trebuie să ocolească.
-Amma. Poți te rog să duci astea la tomberonul de acolo? mă întrebă Scott.
-Desigur.
Încercam să par că nu m-am prins de faptul că încerca să scape de mine și am luat ambalajele. Am făcut pași mărunți, iar când m-am prefăcut că îmi cade o hârtie, l-am auzit pe Scott zicând:
-Fii atent aici, Smith! Amma este cazul special de care ști prea bine. Stai dracului departe de ea! Să nu îl cunoască pe...
Fuck! Fix când să aud mi-a fost distrasă atenția de un sunet puternic, venit de la cămin. O bubuitură!
-Amma! Treci aici acum! urla Scott.
Dar nu puteam să merg la el. Simțean un magnet puternic. Trebuia să merg la cămin. Am luat-o la fugă.
-La naiba! Roger, prinde-o.
Era așa de rapid băiatul ăsta. Am fugit de-a lungul cărării și m-am descurcat demențial de bine. Era șansa mea. Mica poartă care mergea încuiată. Așa aveam sã scap de el. Zis și făcut. Am trecut și am închis-o înainte să ajungă, dar când m-am întors se afla fix în fața mea.
-Cum ai ...
-Taci! se răsti el. Ești o proastă. Dacă vezi o bombă nucleară fugi spre ea, nu?
De ce era așa de furios? Nu am nici o legătură cu el. Nici măcar nu mă cunoaște.
-Nu ești tu implicat în viața mea și nu ai dreptul să iei deciziile în locul meu.
-Te înșeli! Țoți suntem implicați în povestea asta, îmi pare foarte rău.
Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost pumnul lui deasupra capului meu, iar după aceea am auzit un țiuit puternic.
Întuneric. Iar. Atâta întuneric în 3 zile mai rar. Totul era așa moleșitor. Nu aveam putere să aud. Stăteam întinsă pe jos și așteptam. Nu știu ce așteptam anume, dar era ceva ce urma să vină.
"E aproape.", "Acum, e acum!", "Vine vine vineeee". Vocile. Urlau și parcă luptau să iasă. Nu le puteam asculta acum. Eram distrusă, la pământ.
~Nu ceda acum. E aproape...~
Brusc am simțit nevoia să trag o gură mare de aer, iar fix în momentul ăla am auzit voci. Nu erau ale mele, era Scott și încă cineva. Mi-am ținut în frâu pofta puternică de a trage aer în piept și am ascultat.
-Să nu crezi că dacă i-ai dat un pumn o să o oprești să caute, Roger! a zis Scott.
-Destinul e destin. Se vor cunoaște, zise o voce de fată, probabil era Sophie.
-JP nu are ce să caute în preajma ei. E periculos! se revoltă Scott.
-Uite Scott! Ea e mai periculoasă decât JP și decât noi toți la un loc! zbieră Roger.
Nevoia mea de oxigen m-a făcut să trag imediat aer și m-am înecat. Am văzut ușa cum s-a închis, iar eu eram cu Scott. În camera mea.
