-De ce, mă rog? i-a răspuns ea, și l-a ocolit.
Hug nu a lăsat-o să treacă, prinzând-o de mâini și imobilizând-o.
-E transformată Sophie. Și Steaua a... A intrat în ea... a zis Mike.
-Ce a făcut?!?! am cârâit.
Nu am vorbit, ci efectiv am cârâit. Ce se întâmplă cu mine?
-Amma, calmează-te! a zis RP. Iar voi, să nu dea dracu să rupeți cercul!
Sophie s-a reașezat rapid la locul ei și toți erau agitați.
Un val de energie a pus brusc stăpânire pe mine, dar și durerea parcă se întorcea. M-am ridicat cu viteza fulgerului de la sol și m-am analizat. Aveam o poziție de atac și pumnii relativ strânși, din cauza ghearelor.
-Eu ce... Ce naiba? am zis, uitându-mă în sus. Stea de căcat! Mi-ai stricat viața!
Urletele mele erau zadarnice. Nu se întâmpla nimic, iar cercul era de nepătruns.
M-am uitat în jur, căutânt o portiță de scăpare, când l-am văzut. Era sprijinit pe peretele holului de pe care am venit și se uita în ochii mei. Era îmbrăcat exact la fel ca în viziune, dar de data asta nu mai avea gluga pe cap. Era așa de chipeș și de cunoscut, deși pot să jur că nu l-am mai văzut. Ochii săi verzi se vedeau până aici, la fel de intenși și strălucitori. Părea la fel de real ca în viziune și îi puteam auzi inima cum îi bate.
Am luat-o la fugă fix printre Sophie și Hug, așa de puternic încât i-am dărâmat. Nici nu se așteptau la o astfel de mișcare din partea mea și nu au fost destul de rapizi să reacționeze.
Fugeam spre el și încă mă privea în ochi. Zece pași, nouă pași, opt pași și stop. Era fix în fața mea. Mi-a fost teamă să mă apropii mai mult, de teamă să nu dispară. Ținea mâinile încleștate, dar a scos o mână și mi-a arătat cu degetul undeva în spatele meu spre dreapta. M-am întors, dar nu era nimic. Desigur, și băiatul dispăruse.
Simt cum m-am transformat la loc, iar o lumină albastră ieșea din mine și se ducea fix spre pentagon. Steaua chiar întrase în mine!
Picioarele mi s-au înmuiat și omi amintesc doar că Sam m-a prins să nu cad, iar ceilalți fugeau spre mine.
~Ți-e cunoscut prințul, prințesă?~
Și m-am trezit! M-am ridicat buimacă să văd unde mă aflu, și eram în camera mea cu Mike.
-Bună dimineața! a zis acesta.
M-am șters la ochi, am căscat și m-am întins puțin, iar apoi i-am spus:
-Am avut un coșmar?
Mike s-a așezat pe marginea patului și mi-am pus capul la el în poală. Acesta a început să se joace cu părul meu, a expirat adânc și a spus:
-Asta este viața ta, nu un coșmar.
-Așa va fi mereu?
-Eu voi fi aici!
-Nu asta am întrebat!
-Nu știu dacă așa va fi mereu, dar eu voi fi aici.
-Așa cum ai fost și când eram mică? M-ai lăsat singură și ai venit aici! Ce lucru mai important ca mine aveai de făcut? Îmi ziceai că mă iubești mult și că mă vei crește...
-Am fost arestat și dus la pușcarie.
-Poftim?! am zis, ridicându-mă brusc și privindu-l îngrijorată în ochi.
-Am... fost prins cu o crimă. Am ucis un om.
-De ce?
Am întrebat așa de calmă, având în vedere că ceea ce a făcut era oribil.
-Mai știi păpușa aia pe care ți-am adus-o când aveai șapte ani?
-Da...
-Nu am avut bani să o cumpăr, iar când am avut suficient a fost cumpărată ultima.
I-am sărit în brațe și l-am strâns tare.
-Mulțumesc! am zis, abținându-mă să nu plâng.
-Am ceva să îți dau. Desigur, dacă mai poți ține ceva ascuns...
-Ce este?
Mike a scos din buzunar un săculeț maroniu și a scos din el o brățară de aur.
-Asta este... De unde o ai?
-Asta îți aparține.
-Nu asta am întrebat.
-E a ta și atât. O să afli mai multe la momentul potrivit.
-Deci nu cred că și tu îmi ascunzi lucruri! De ce dracului nu îmi zice nimeni nimic despre viața mea. Tot ce aud este "la momentul potrivit"! Ei bine, acum e momentul potrivit!
-Nu te mai răsti și ascultă, a zis Mike calm. Eu te cunosc cel mai bine din universul ăsta și îți promit pe ce vrei tu că vei afla absolut tot la momentul potrivit. O să mă asigur eu de asta, iar până atunci află câte poți și câte îți permite timpul să poți. Trebuie să plec și ai grijă de tine!
-Stai, ce?
Până să apuc să reacționez, Mike a dispărut.
Am ieșit din cameră, dar el nu mai era. Am dat să mă întorc, dar după mi-am amintit de Sophie. Sigur mă aștepta în camera ei.
Am bătut la ușă, dar nu a răspuns. Poate încă dormea. Am apăsat clanța și era deschis, iar după am intrat în camera ei. Stătea ghemuită în pat, cu capul între genunchi.
-Hei, ești bine? Ce ai?
-Brad...
-Ce e cu Brad?
-Cred că a murit.
Aceasta a început să plângă în hohote și m-am așezat lângă ea.
-De ce zici asta? am întrebat.
-În fiecare an la Adunare, Steaua mi-l arată. Doar așa știu că e bine. Anul ăsta nu a mai fost...
-De ce îți arată Steaua o anumită persoană?
-Acea persoană are legătură cu tine în general.
Am luat-o în brațe și am ținut-o strâns. Oare Brad al ei chiar o fi murit? Sper că nu, ea și așa e destul de îndurerată.
-Scuze, eu nu am știut că..
-Nici nu aveai de unde să știi și nu e nevie să te scuzi.
Ea s-a așezat mai comod în brațele mele și a adormit. Mi s-au trezit simțurile. Mă transformam! Urma să se întâmple ceva și simt că mă controlez din ce în ce mai greu. Am lăsat-o ușor pe Sophie pe pat, am încuiat ușa de la cameră și am așteptat.
Se auzea un vuiet din ce în ce mai aproape. O, nu! Șoimul! Nu puteam să risc să îl vadă Sophie. Am deschis geamul și i-am blocat intrarea. Acesta s-a oprit pe pervaz și mi-a ridicat mâneca folosind ciocul, s-a uitat la brățara mea și a luat-o iar la zbor. Ce naiba se întâmplă!?
-Amma... Ce se întâmplă?
M-am întors panicată, dar Sophie nu văzuse nimic. În momentul acela s-a ridicat buimacă și a căscat.
-Mi se făcuse cald și am deschis geamul.
-De ce ești transformată?
Aoleu... Acum na și găsește o scuză bună!
-Păi... Am auzit un zgomot și m-am panicat, am zis eu râzând.
Sophie a prins și ea gluma și a început să râdă.
-Amma, ce naiba se întâmplă cu viețile noastre?
De data asta am avut plăcerea să zic cel mai adevărat și sincer lucru pe care l-am gândit:
-Asta mă întreb și eu, crede-mă!
Ne-am uitat la filme până seara și după am fost puțin în mall. Ne-am decis ca după toate cele întâmplate să nu părăsim noaptea asta căminul. Am cumpărat niște provizii pentru o mini-petrecere în pijamale și ne-am întors în cămin.
Nu știu unde era Roger, dar nu l-am mai văzut de atunci. Oare s-a aliat cu Sam împotriva mea? Sam chiar știe că am colierul, sau doar bănuiește? Vreau să știu situația în care mă aflu mai mult decât orice.
Eram în camera mea, ora 1:20. După patru filme bune și o masă pe cinste, ne-am decis să facem ceea ce ne pregătisem toată ziua: să discutăm despre tot.
-Crezi că sunt un monstru? am întrebat. Cum s-a văzut totul din perspectiva voastră?
-Păi, așa cum știi, totul a mers bine până la tine. Pentagonul a pâlpâit, iar toată lumina sa a fost absorbită de către tine. Ai urlat în gol, ți-au crescut gheare și colți. Străluceai și mârâiai, iar după puțin timp ți-ai revenit.
-Ce înseamnă Mulu?
-Mulu se traduce "întreg". E ceva rar, dar nu unic. Acum spune tu, cum a fost?
-Mă durea totul extrem de tare și auzeam un țiuit oribil în cap. Corpul îmi amorțise și simțeam mii de ace care îmi străpungeau carnea. Când Steaua a zis "Mulu", acel cuvânt îmi forma un ecou etern și înnebunitor în cap. Când mi-am revenit te-am văzut pe tine și după...
-După ce?
-Am văzut un băiat, am îngânat.
-Ce băiat?
-Sincer, nu pot să îl descriu. Asta e veșnica mea problemă: nu pot descrie un obiect sau o persoană. Se află doar în capul meu și atât. Pot zice că era chipeș.
-E cineva din trecutul tău, asta îți arată Steaua. Îți pare cunoscut?
-Singurul băiat din trecutul meu este Mike, iar el cu siguranță nu seamănă cu acesta.
-Aa, da. Care-i faza cu Mike? De unde vă știți așa de bine?
-Într-o zi, când eram eu mititică, treceam pe la cabinet să iau niște pastile, dar nu era nimeni acolo. Am luat pastilele, dar cineva a ciocănit în geam. Eu aveam doar 5 ani, deci nu am gândit prea mult situația. Am luat un scaun și am deschis geamul. Era un băiat mult mai mare decât mine, plouat și plin de noroi, Mike. L-am lăsat să intre și fiind 2 noaptea mi-a fost ușor să îi arăt unde sunt dușurile. Am mers la mine în cameră și a început să îmi pună întrebări, ca de exemplu, de ce nu dormeam. I-am spus de coșmaruri și a zis că va veni de acum încolo în fiecare seară și va avea grijă de mine, pentru că l-am scăpat de poliție. I-am dat ce mai aveam eu de mâncare și de băut, iar el a devenit ca un frate pentru mine. Cu trecerea timpului, diferența de vârstă dintre noi era din ce în ce mai vizibilă. 5 ani de zile a stat cu mine și îmi aducea de toate din oraș, iar după a dispărut.
-Wow... A trecut ceva timp.
-Era bărbat în toată firea, dar tot venea să stea cu mine. Inițial, am crezut că s-a căsătorit. Se pare că nu a fost asta...
-Fiecare are povestea sa, Amma. Eu am venit în 2005. Am fost luată de pe stradă și adusă în Sud, dar cine m-a adus m-a lăsat acolo. Până la urmă, Roger m-a văzut într-o seară și m-a chemat cu el. Acolo erau deja Brad, Sam, JP, Logan, Hug și Ezra. Între timp au apărut și ceilalți, dar eu mă puteam controla mult mai bine. Am învățat rapid și am lucrat eficient.
-Este vreo șansă ca noi să fim înrudiți între noi?
-Niciunul dintre ai noștri nu a spus că ar avea vreo familie. Noi pur și simplu existăm. Am fost găsiți sau ne-am descoperit.
-Mike e verișorul meu...
