Mă aflu în centrul Stelei și nu știu cum am ajuns aici. Mă simt prinsa in interiorul ei și nu pot ieși. Capul mă doare teribil, dar tot de la durere nu pot urla.
M-am așezat în fund și am așteptat să se termine, iar apoi am auzit:
-Mergi mai departe.
-Z-Zayn...
Totul era așa de neclar și mizerabil încât nu îmi dau seama daca halucinez.
-Du lupta până la capăt pentru mine. Totul este doar in capul tau, Amma. Durerea nu există! Nu ești singură deloc, trezește-te!
Am urlat de durere și am deschis brusc ochii. Mă aflam undeva într-un copac, dar nu era oricare. Mă aflam în Copacul Nemuritor cu Frunze de Argint. Cel în care fusese fratele meu.
-Bu-huu.
Bufnita era pe creanga de lângă mine și stătea cu spatele.
-Te simți mai bine?
Am ales să tac. Încă nu pot trece peste ceea ce am simțit.
-Știu că ești traumatizată și știu că mă învinovățești. O să îmi spui că te puteam avertiza despre tot sau că te pot ajuta acum... Ei bine, nu merge asa. Nici mie nu îmi place să vă văd omorandu-va. Este crunt sa fii atotștiutor.
-Sunt un monstru, am șoptit. Mai rău ca fratele meu.
Bufnita și-a întors imediat capul spre mine, săgetându-mi cu ochii ei de smarald.
-Nicidata sa nu mai zici asta. Monstrul nu ești tu. Monstru nu e nici fratele tău.
-Atunci cine e?
-Nu îți pot zice. Și nu mă mai injura în capul tau. Te-am adus aici sa îți zic un lucru totuși.
Am ridicat o sprânceană și am ascultat cu mare atenție.
-"Are privire de demon
Ce fuge de lume și de lumină.
Deține arme albe în ochi
Și omoară orice lucru de mișca"
2010. Anul in care eram eu și cu mine in fata oglinzii. Îmi amintesc și acum... Am spus versurile astea fără vreun motiv...
-Îți seamănă cu ceva? a întrebat bufnita.
Cu lacrimi in ochi am aprobat.
-Da. Tocmai m-am descris pe mine cea de acum...
-Poți fii altfel. Poți să mergi la fratele tău și să încercați iar. Sau poți alege sa continui de una singura.
-Nu mă întorc. Nu am mult timp și dacă dau gres...
-Dacă dai gres, ce?
-Pai dacă dau greș... Habar n-am... Nu știu ce se întâmplă. Eu nici măcar nu știu ce caut.
-Tu ziceai că nu îți mai pasă de ce zic alții în timp ce respectai o porunca, aceea de a-l găsi pe JP. Știu că îți e greu. Viața ta a fost scrisa foarte anevoios. Ai multe de înghițit și vreau să zic ceva, deși nu am voie sa o fac.
Am expirat calmă și m-am îmblânzit, așteptând să îmi zică ceea ce vrea mai ceva ca pe o seară de Crăciun din filme.
-Eu știu dintotdeauna trecutul, prezentul și viitorul. Tot ce am prezis era citit și îndeplinit la detaliu, dar in cazul tău e altfel. De când te-ai născut tu... Eu nu am mai putut să prezic decât până acum, în momentul asta. Nu mai vad nimic. De aceea vreau sa alegi înțelept. EU NU STIU CE SE VA INTAMPLA DE AICI, Amma. Mă tem mai rău decât tine, copila. Alege înțelept și nu regreta absolut nimic. Viitorul îl faci singura si... Îmi pare rău că zic asta, dar tu nu mai ai ce sa pierzi... Ești singură și mereu a fost așa.
Totul s-a încețoșat și m-am trezit pe iarbă. Nu pot sa cred ce mi se întâmplă. Creierul meu mă păcălește mișelește. Eu mă impuneam sa mai fac ce îmi zic alții, în timp ce urmam ordinul lor... Am ajuns de tot căcatul.
**********
Perspectiva lui Sam
-Hai să îi găsim pe ceilalți, a zis Hug. Fetele au sunat și au zis că au nevoie de mai multi. Zayn sigur își dorește ca mai întâi să rezolvăm tot bâlciul și după se va odihni.
Niciunul nu a comentat nimic și am luat-o la pas, cautandu-i pe ceilalți. Nu a fost greu să îi găsim, deoarece Hug știa exact unde se afla fiecare. Le-am povestit pe scurt tot ce se întâmplă și i-am lăsat o clipa sa proceseze și să ofteze. Toți au acceptat să ne ajute, iar Hug i-a luat cu el pe ceilalți.
-Acum ce facem? a întrebat Roger.
-Mergem drept înainte până găsim ceva.
-Drept înainte în care direcție?
-Bine zis...
********
Perspectiva Sophiei
-Uite-i! am zis spre Evelin.
Amândouă am luat-o la fugă spre băieți și i-am îmbrățișat pe fiecare dintre ei pe rand. Elijah m-a tras ușor de ureche și mi-a șoptit că dacă mai plec de acasă mă vânează până mă găsește.
Am terminat foarte rapid momentul romantic de reîntâlnire, deoarece eram in criza de timp iar.
-Da' noi ce căutăm mai exact in camera Ammei daca ziceti că știți că are colierul la ea, a intrebat Adam.
-Și de ce nu spargem ușa pur și simplu? Sau de ce nu urcăm pe geam? a întrebat Hug.
Și eu și Evelin am dat ochii peste cap când i-am auzit. Eu am fost cea care s-a încumetat să intervină, în timp ce mergeam spre camera mea:
-Stim cu toții că Amma e mai specială. Asta înseamnă că are mai multa putere decât credem și că se manifeste altfel decât la marea majoritate. Ea are in camera obiecte de suflet, de care e legată. Amma a trăit în liniste, ceea ce înseamnă că acolo este o liniște deplină. Totul se zdruncina pe loc dacă lucrurile ei sunt in pericol, deoarece o mare parte din putere e canalizată pe chestii personale. Și cred că ușa aia nici măcar nu merge spartă. Eu simt energia camerei ei de aici.
-Așa este, a zis Elijah. Amma e departe și lucrurile ei, simt asta. Chiar trebuie să intrăm acolo neapărat. O să intrăm foarte încet și o să rezolvăm tot, sper.
