Bandajul ăla afurisit a început să mă deranjeze, așa că l-am dat jos. Rana mi s-a cicatrizat foarte rapid, iar unghiile mele normale au crescut odată cu dispariția ghearelor. Sunt extenuată și vreau să mă odihnesc. Vreau un loc cald in care să stau și mai ales as vrea să știu de ce anume mă feresc.
Continuam sa merg și nu știu în ce direcție, dar totul seamănă oricum.
-Uitati-o! se auzi din spate.
M-am întors instant și cineva răsări din cealaltă parte, apucandu-ma de gât și injectandu-ma.
*******
Perspectiva Sophiei
-Hai acum! a strigat Elijah.
Am inceput sa dam cu graffiti peste tot, să explodam petarde și sa zbieram. Gardienii începeau să vină și am sărit la bătaie cu ei. De cat timp așteptăm asta! Am continuat până spitalul a fost în întregime evacuat, deoarece am aruncat pocnitori cu foc și spre acesta că să mă asigur.
O femeie de serviciu, două, trei... Douăzecisidoua! Acum trebuia doar să le ținem aici.
Evelin a dat un bip pe telefonul meu și am strigat "Gata!".
Cu toții ne-am oprit și am ridicat mâinile, așteptând pedeapsa.
*******
Perspectiva Evelinei
Am fugit rapid spre camera Ammei, fiind sigură că nu mă vede nimeni. Când m-am apropiat de ușa am tras adânc aer în piept și m-am pus pe modul silențios. Am introdus Cheia în ușă și am descuiat-o. Ușa s-a tras singura, ca și cum se aștepta ca eu sa vin.
Deși leacurile și energiile sunt atuurile Sophiei, camera asta emana o putere impresionanta. Am scos cheia si am intrat ușor, iar ușa s-a închis la loc. Lumina s-a aprins de una singură, iar lumânările de lângă oglindă s-au aprins.
Cred că Sophie trebuia să fie aici. Eu nici măcar nu știu ce caut. Singurul lucru cunoscut mie este ruxacul de pe birou.
M-am apropiat cu pași mărunți de ruxac și l-am deschis. Înăuntru erau un caiet vechi, un pix, un cuțit și bani.
Am luat caietul și m-am întors spre pat ca să mă așez. Dintr-o dată, am văzut camera că fiind plina de sange, pereții mâzgăliți și zgâriați. Am clipit brusc și totul a dispărut. Am incercat sa îmi gestionez respirația și să nu fac zgomot, ținând caietul strâns în mana. Am făcut un pas și de auzea ceva ca o zgârietură in fata. Peretele se scrijelea singur:
"(...) Și monștrii fug,
Și noaptea fuge...
~~~~~
Are privire de demon
Ce fuge de lume și de lumină
Deține arme albe în ochi
Și omoară orice lucru se mișc..."
În loc să termine ultimul cuvânt cu litera "ă", zgârietura a alunecat brusc în jos. De data asta peretele nu își revenea. Mi-am cules tot curajul și m-am dus să mă așez pe pat. Am deschis caietul la prima pagină.
Acolo de afla exact ceea ce era scris pe perete, dar mai erau două strofe. Lângă fiecare era scris momentul in care au fost compuse, înafara de primele două strofe. Deasupra de tot era scris ca un titlu "Coloseumul Gândirii"
Am mai dat o pagina și au început desenele. Toate întruchipau creaturi în întuneric, greu de observat de cei neatenți. Un stil de artă nemaiîntâlnit, aș putea spune. Fiecare desen pare că e realitatea și că poate să iasă de pe foaie in orice clipa. Am mai dat paginile și un desen mi-a atras atenția. Pe o foaie veche de matematica, datată în 2005, era desenat in detaliu Brad. Era Brad din prezent. Detaliile sunt remarcabile și până și hanoracul era favoritul lui. As fi luat desenul din caiet sa îl privesc mai îndeaproape, dar nu vreau sa supăr forțele. Undeva în partea de sus a foii erau niște urme de lacrimi, care au încrețit foaia.
M-am ridicat și m-am dus spre oglindă, deoarece flacăra lumânărilor începea să se agite. M-am uitat în reflexie și totul era normal. Lumina s-a stins brusc și am încercat să nu mă mișc. Aproape am țipat când am văzut-o pe Amma că se reflecta in oglinda. Dar nu părea a fi ea, era foarte rece acea reflexie și mă privea fix în ochi. Era atâta ură. Din ochi îi curgea sânge și avea gluga pe cap, iar în mana stânga ținea doi trandafiri roșii ca focul. Mă privea cu ochii ei, acum galbeni, și parcă aștepta ceva.
-Pot sa te ajut? am șoptit.
În acel moment, reflexia a ridicat mana cu trandafirii și a dat un pumn tare in geam, auzindu-se un urlet asurzitor pe fundal. Eu căzusem la pământ, iar în momentul în care am deschis ochii oglinda era spartă și cei doi trandafiri de aflau la picioarele mele, cu sânge în locul de care au fost ținuți.
Peretele își revenise la normal și lumina era aprinsă. Am luat trandafirii in mana și i-am așezat lângă oglindă, acolo unde le e locul.
Nu înțeleg ce pot sa fac sa ajut. Vreau sa o găsesc pe Amma, iar aici nu pare sa fie ceva ce ar putea să mă ducă spre locația ei.
Am auzit un sunet familiar de afara și am deschis geamul. Șoimul lui JP si-a făcut mândru apariția în cameră, luând trandafirii de la oglindă. S-a întors spre mine, iar apoi a ieșit în zbor in camera. M-am dus la geam să văd încotro merge, iar acesta zbura cu o viteză remarcabila in sus și spre pădure cu cei doi trandafiri.
Am închis geamul și nu înțeleg ce înseamnă toate lucrurile astea.
În locul în care erau trandafirii se afla o bucata de material cu sânge... Bandajul Ammei!
