Sângerări

LXXI (capăt de drum)

mă plimb pe drumul vieții
și mă-mpiedic de o piatră,
m-am oprit și mi-am dat cu capul de toți pereții
căci drumul e îngust, ca și mintea noastră.

mai fac câțiva pași
și din nou mă împiedic,
tot prost sunt, la fel, același,
sunt eu, nimeni, un nimic.

nu știu ce fac aici,
drumul acesta mă amețește.
n-am pe nimeni alături, nu știu ce-s ăia "amici"
și fiecare pas mai mult mă amorțește.

picioarele-au început să-mi tremure,
sunt panicat, speriat,
tălpile au început să mă usture
asemeni sufletului nemângâiat.

drumul acesta m-a obosit,
nu am unde să mă odihnesc ...
însă mai am de mers, chiar dacă e un drum irosit,
și-n moarte tot mai mult mă adâncesc, înnebunesc.

în sfârșit, am ajuns,
ce bine că nu există înviere ...
sunt în pragul sinuciderii - singurul răspuns.
la ce întrebare? la toate. la revedere!