mă plimb pe drumul vieții
și mă-mpiedic de o piatră,
m-am oprit și mi-am dat cu capul de toți pereții
căci drumul e îngust, ca și mintea noastră.mai fac câțiva pași
și din nou mă împiedic,
tot prost sunt, la fel, același,
sunt eu, nimeni, un nimic.nu știu ce fac aici,
drumul acesta mă amețește.
n-am pe nimeni alături, nu știu ce-s ăia "amici"
și fiecare pas mai mult mă amorțește.picioarele-au început să-mi tremure,
sunt panicat, speriat,
tălpile au început să mă usture
asemeni sufletului nemângâiat.drumul acesta m-a obosit,
nu am unde să mă odihnesc ...
însă mai am de mers, chiar dacă e un drum irosit,
și-n moarte tot mai mult mă adâncesc, înnebunesc.în sfârșit, am ajuns,
ce bine că nu există înviere ...
sunt în pragul sinuciderii - singurul răspuns.
la ce întrebare? la toate. la revedere!
CITEȘTI
Sângerări
Poetrypoezii scrise de mine sau texte alese când o văd dar nu e langa mine, când sunt la pământ, când mă lovește nostalgia cu vreo 80 km/h sau ... atat