Sângerări

CCXVI (iubire disperată)

nu înțelegi tu, unica mea stea, că eu te iubesc?
căci cu tine sunt gigant, iar singur sunt mic?
c-atunci când te privesc, cu totul strălucesc
și ca fără tine nu trăiesc, n-am viață, ci nimic?

nu înțelegi tu că doar cu tine ceru-mi
atât de aprins este, atât de tare strălucește?
că doar cu tine ce am în mine, negru-mi,
se preschimbă-ntr-un alb ce m-amețește?

că mă-mbeți cu a ta luminată privire,
că numai pe tine te văd, chiar de ești departe?
doar cu tine fericirea-mi are nesfârșire,
înțelegi, o, tu, că mă faci să uit de moarte?

nu-ți cer milă, ci doar o iubire sinceră
pe care să mi-o porți mereu, mereu...
o, înger drag, o, tu, dulcea mea himeră,
scapă-mă de lume, de ce port eu mai greu.

dă-mi o sărutare și ia-mă lângă tine,
să strălucim împreună, să fim nemuritori!
să poată spună ce-o vrea orișicine,
să fim prin univers unicii călători.

dac-ar există un așa zis Dumnezeu,
de ce ar fi atât de crud să ne lase-n suferință?
o, coboară-te și așază-te pe pieptul meu,
renaște-mă, dă-mi amor, jură-mi credință...

de ce limbajul omenesc este atât de banal?
nu-mi ajung cuvintele să-ți zic cât te iubesc...
o, tu, zeu crud, nemilos, criminal,
dăruiește-mi limbajul pur, neomenesc.

iubita mea, steaua mea, hai să mă iubești,
apoi ucide-mă cu al tău zâmbet strălucit.
rogu-te, îngroapă-mă-n ochii tăi celești
ca măcar să pot muri și eu fericit...