Sângerări

CXCVII (contemplare astronomică)

și soarele are soarele său
ce-i dă speranță și-i șoptește vorbe dulci,
ce-și sacrifică propria-i lumină,
oferindu-i-o pe a sa
ca acesta să-i lumineze și pe cei
ce încă nu și-au născut
soarele în a lor suflet.

și eu am soarele meu
ce are stele-n ochi și asteroizi în buze,
ce mi-e foarte îndepărtat,
căci i-am oferit sufletul meu
care este pentru acest soare
ca o lună cu două fețe:
una luminată și una întunecată.
am un soare căruia mă închin la răsărit,
sărutându-i gleznele imaginare,
riscând să mă ard,
să mă topesc în ele...
am un soare ce-mi luminează viața,
dându-i un înțeles, dându-i un gust
ce naște-n mine un alt suflet
și încă unul, încă unul...
preschimbate toate, îmbinate
într-o lună mai mare
pe care o ofer acestui soare.

și luna are o lună învizibilă a sa
cu care se plimbă mereu, înainte și înapoi,
după care acestea vor traversa
universul iubindu-se, coborându-se în noi...