Sângerări

CCXXXVIII (străina)

te-am iubit, străino,
tu, pată vie a ochilor mei orbi!
iar acum, te aștept... haide, vino,
mamă a nenăscuților corbi.

de ți-ai imagina doar ca aș putea să exist,
îți jur, mi-ar fi mai mult decât de-ajuns.
de-ai ști că sunt păcătosul pianist
ce te-a compus pe portativul
sufletului lumii, în tăcere, ascuns,
ascuns...
o, de-ai ști că ești motivul
pentru care sprijin lumea pe-ai mei umeri,
această lume ce, spre deosebire
de-a mea ură mascată-n iubire,
este moartă, este nimic, e lipsită de puteri.

nici nu știu dacă exiști cu adevărat,
însă eu te aștept în continuare,
în timp ce totu-n jurul meu moare, dispare,
eu rămân cu sufletu-mpăcat
că te-am putut imagina
fiindu-mi Lumina.

te-am așteptat
de dinainte să mă nasc,
iar de exiști cu adevărat
lasă-mă-n tine să renasc
și să nu-ți mai pot spune "vino"...

s-a stins universul purtat în
a mea crăpată țeastă,
iar tu, străino,
tot nu ai venit,
nu ai
venit...
și așa, îmbătat de-o umbră a vieții,
m-am înălțat cu aripile-mi
lăuntrice până la
zenit.