Sângerări

CLXV (nu există titlu pentru aceasta)

viața mea e un paradox:
ca să trăiesc,
trebuie să zâmbesc.
ca să zâmbesc,
trebuie să mă agăț de ceea ce iubesc.
iar ceea ce eu iubesc
este moartea.

moartea-mi este amarul zâmbet
pe care nu-l afișez;
viața-mi este imensul regret
pe care, nu înțeleg de ce, îl îmbrățișez...

visez? nu... de vid sunt îndrăgostit;
m-aș culca cu Venus pe-al lui Saturn inel;
pe toate le-aș face, dar nu pot, sunt adăpostit
în propriu-mi suflet - fragilul borcănel.

culoarea ochilor tăi curge peste mine,
icoană divină pictată-n altă galaxie.
plângi, iubito, plângi! nu te abține,
oferă-mi izvorul tău de lapte acum, mie...

când mă voi stinge cu adevărat,
voi trăi, voi zâmbi și eu, în sfârșit...
dar, oare, izvorul nostru cât timp a secat?
o secundă? un infinit?...