Sângerări

CCXLVII (un urlet al dorului...)

fără gură nu există sărut,
la fel cum eu fără tine
de mine nu pot sa uit.
ești o cheie, iubito,
pentru lacătul ce-l poartă
corpul meu astral
ce se întinde până-n dorința
de a te revedea,
până la cea mai luminată dintre stele,
până la prima amintire
a atomului ce-a născut
și va ucide întregul cosmos...

o, artisto, sculptează-mi în os
inifinitul iubirii noastre miros
ce îndulcește, încetișor, fiecare undă,
minut după minut, secundă după
secundă,
respirare după respirare...

cheamă-mă-n tine
și-ntr-o uitare
de sine...