zile, luni, ani goi
s-au așternut peste odaia mea
în care, din întuneric, doi
ochi mă privesc cu inimă rea.
încerc să-i ignor, dar când
mă-ntorc spre ei, tot spre mine sunt țintiți.
acum îi văd lăcrimând, plângând,
fiind de moarte pregătiți.
ai mei sunt ochii aceștia rătăciți
în ei înșiși, în întunericul lor.
din păcate așa vor rămâne, neclintiți
de nicio șoaptă trecătoare-n zbor.
în odaia mea, nici măcar amintirea
unei șoapte, unei priviri nu mai există.
a mai rămas doar privirea
aceasta singuratică și tristă.
CITEȘTI
Sângerări
Poetrypoezii scrise de mine sau texte alese când o văd dar nu e langa mine, când sunt la pământ, când mă lovește nostalgia cu vreo 80 km/h sau ... atat
