Sângerări

CCXII (foamete)

în mine s-a născut o foamete,
mi-e o foame nebună de tine.
lasă-mă să-ți mușc carnea,
iar din ea,
prin mine,
să curgă al tău sânge luminos
ce mă va-nălța până la luna
pe care o porți
în a ta inimă.
lasă-mă să-ți mușc, să-ți mănânc ochii
pentru a-i lăsa să-mi cadă
în sufletul umbrit de dorul pe care ți-l port.
cu ai tăi ochi să-mi privești
întregul trup însetat și înfometat de tine,
de aroma ta luată din parfumul zeilor
ce ne-au aruncat pe acest pământ secetos.
lasă-mă să-ți mușc buzele,
să mă-mbăt cu vinul dulce ce-l ții ascuns
în ele, foarte adânc în ele,
să simt cum în mine se mișcă ochii tăi
curioși de acest adânc
neînțeles ce-l țin ascuns în mine.
lasă-mă să-ți mănânc nasul
prin care să pot simți mirosul învechit al
toamnei ce domnește în mine
încă dintr-o altă viață pe care am trăit-o
și în care te iubeam fără să fi știut
că exiști măcar.
lasă-mă să-ți mănânc întregul trup,
ca să umplu întregu-mi gol ce în zadar îl port.
întregu-ți trup să-mi învie,
prin a sa eternă prezență,
tot ce a fost și este uscat, rece și mort.
lasă-mă să te nasc în mine,
să fii trupul trupului meu și
viața vieții mele.