Sângerări

CXL (disperare)

nu mă mai lua în brațe,
nu mă mai săruta,
nu mă mai ține de mână
și nu mă mai saluta.
pur și simplu, vino lângă mine,
bagă-ți degetele în ochii mei,
scoate-mi ochii,
iar apoi scoate-i pe-ai tăi
și pe-ai tăi dă-mi-i mie.
bun, perfect, acum uită-te-n jur,
totul e urât, nu e ca acum câteva minute,
când încă-ți mai aveai ochii,
când încă respirai altcumva.
să-nțeleg că te-ai lămurit,
totul e urât, întreaga lume e oribilă,
am dreptate? bineînțeles...
acum du-te și uită-te-n oglindă,
te poți vedea?
nu, nu te poți vedea
datorită luminii prea intense,
datorită acestei lumini orbitoare
ce dă un rost acestei lumi întunecate,
ce face ca totul să fie ceva, ca totul
să aibă un rost. lumină ce dă viață.
acum e rândul meu să mă uit
în jurul meu...
da, așa cum mă gândeam, totul e colorat,
totul e viu, de parcă
nici nu am trăi în aceeași lume,
de parcă aș visa, așa mă simt acum,
când privesc lumea asta a ta.
acum voi merge să mă privesc în oglindă.
de ce nu văd nimic?
nu am schimbat ochii?
nu am schimbat perspectivele asupra tot?
unde-mi sunt picioarele, mâinile,
ochii, urechile, gura?
unde sunt toate acestea?
unde sunt eu?
oare eu chiar exist?
dă-mi ochii înapoi, și lasă-mă, te rog.
unde ai dispărut?
vorbesc singur?
am vorbit singur în tot acest timp?
unde au dispărut culorile,
copacii, cerul senin?
unde au dispărut râsetele,
zâmbetele, ochii frumoși?
unde ai dispărut tu?
unde am dispărut eu?
unde suntem noi și de ce
am dispărut?