Sângerări

CCXXXII (cântă-mă)

cântă-mă, iubita mea, cântă-mă cu dor
și strigă din toată puterea inimii tale
iubirea noastră, apoi lasă-mă încet să mor
în chinuri dulci, sentimentale.

cântă-mă, zeița mea, cântă-mă cu lacrimi
și din ochii tăi să mă preling pe sânii tăi
înfometați și totodată născători de patimi
și de-ale inimii pământului bătai.

cântă-mă, sângele meu, cântă-mă cu inima
și fă-mi sufletul sălbatic să danseze
pentru tine mereu, să fie victima
pasiunii tale ce-l va face să viseze.

cântă-mă, gura mea, cântă-mă-n șoaptă
și sărută-mi apoi rana pe care o trăiesc
de-o viață, rana ce se vrea a fi moartă,
îngropată-n inima ta în care tot cresc.

cântă-mă cu cea mai zgomotoasă tăcere,
cântă-mă pentru totdeauna, la nesfârșit,
fă din mine cântec, unica ta plăcere
peste care cu sufletul și trupul ai pășit.