Sângerări

CCXXXIII (autoportret pe o coadă de cometă)

mă uit în jur și nu văd niciun ochi, nicio gură,
niciun nas, nicio ureche, nu-mi văd fața.
tot ce pot vedea este nemuritoarea ură
ce-mi sărută trupul, gâtul, gheața.

doar în sus de privesc, pot vedea ceva -
o cometă, iar pe-a ei coadă
îmi văd chipul ce nimeni nu-l poate observa,
căci nimeni nu vrea să-l vadă.

iar ea, cometa, mi-e sufletul strălucitor
ce zboară deasupra mea, de mine străin.
o, suflet nebun, singur, trecător,
coboară-n mine, refă-mă iubitor, cristalin.

dar vorbesc singur, nimeni nu e lângă mine.
singurătatea, draga, mereu m-a ascultat,
a fost singura ce mi-a dorit bine,
însă nu mi l-a dat...

o cometă a aterizat în apropiere,
nu e a mea, e alta, e mai frumoasă.
coada-i are aripi, are inimă, are trup de miere
și un chip nevăzut c-o gură luminoasă.

nu e om, nu e ființă... e o poetă, e un înger
trimis să curețe lumina de întuneric,
să mă aducă pe mine însumi din cer,
ajutându-se de farmecu-i himeric.

privim deasupra cerurilor și zărim chipul meu
pe care mi-l descifrează dulcea poetă,
străduindu-se din ce în ce mai greu
să zărească întreaga, solitara cometă...