Sângerări

CCIX (contemplare și disperare)

strada mea cu amagiri e tot mai plouată
căci nu știe de vei mai călca pe ea vreodată,
dar pământul inimii mele suferă de o secetă
pe care o urăște, dar nu o mai regretă.

soarele cerului meu încet de tot s-a stins,
torturându-mă frumos cu razele-i dispărute.
iar luna a plecat în depărtatul necuprins,
lângă stelele nimănui, cele tăcute.

sunt singur, abisul din mine tot crește,
simt cum totul în jurul meu moare.
dar cel mai mult dintre toate mă doare
că tot ceea ce iubesc, nu mă iubește.

de ce m-a blestemat soarta tocmai pe mine?
de ce sunt mințit că totul va fi bine?
de ce inima-mi din bătut nu se abține?
de ce am fost născut? de ce lângă tine?...

sufletul meu - victima cuvintelor tale
mortale... dar tu le vezi inocente, normale...

mintea mea - dormitorul în care
m-ai trădat neîncetat cu fiecare.