Sângerări

CCXXVII (nu mai plânge cu stele)

o, iubito, nu mai plânge cu stele...
sau, măcar, plângi numai peste mine,
căci, poate, vei omorî pe cineva cu ele,
iar așa, dacă mă ucizi, voi ajunge lângă tine

în îndepărtatul, infinitul necuprins...
ș-atunci, vei mai plânge, oare?
sper că nu, și c-atunci voi fi doar atins
de tine și ne vom lăsa inimile să zboare

deasupra noastră, să se iubească neîncetat
și să nască o altă lună și un alt soare,
iar ele vor naște un unic suflet ce va fi săgetat
în noi, iar noi vom naște o iubire creatoare

de un nemărginit, nemuritor paradis
în care nu vei mai plânge.
iar visul nostru ne va fi viață, viața ne va fi vis
și ne vom hrăni cu iubirea - al nostru sânge.

dar nu e mai bine, zeița mea iubită,
să te cobori tu aici, în brațele mele?
să ne iubim cu o forță deosebită
și să-mi spui cum te apasă cele grele?

căci doar așa te voi putea scăpa de durere,
așa că hai să fim un singur întreg la nesfârșit.
nu sunt un zeu, dar am această imensă putere
de-a te iubi chiar și după moarte, la infinit.