CXLII (poem)

55 10 0
                                    

atunci când soarele va apune,
spuneai tu,
mă vei iubi la nebunie, ca pe-o minune,
însă nu a apus, nu...

de-atunci este mereu lumină,
iar în suflet un întuneric nemuritor.
parc-ai intra într-o mină,
însă aici nu e aur, este numai dor.

dor de un apus, dor de o iubire,
dor de un zâmbet, de un sărut,
dor de-a iubirii nemurire
despre care m-ai mințit atât de mult.

soarele nici acum nu a apus,
doar tu ai apus din viața mea.
fericiri, zâmbete, motive de trăit nu-s
de când mi-ai cicatrizat mintea.

SângerăriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum