Sângerări

CXI (sunt un soldat)

sunt un soldat
ce luptă pe un câmp de luptă
foarte îngust, foarte întunecat,
cu pământ negru și secetos,
uscat.
gloanțele vin din toate părțile,
însă nu văd nici un soldat inamic ...
e ciudat și tare greu să mă apăr
așa, luptând cu
nimic.
inamicii invizibili au pistoale, puști,
eu am doar un cuțit scurt și ruginit.
nu știu ce să fac ... alerg haotic
până când voi găsi acești inamici
și le voi implora pace,
căci sunt sătul de acest zgomot
al armelor ce nu mai
tace.
tot alerg, tot alerg,
gloanțele trec pe lângă mine.
sunt o victima a nimicului,
din moment ce sunt atacat
de ceva ce nu există și, totuși,
mă atacă în neștire.
până când cineva-mi va dovedi că există,
însă ma îndoiesc că va veni acea vreme,
voi concluziona că sunt atacat de
iubire.
am ajuns la capătul câmpului,
în fața mea e nimic.
e vid, este ceva ce nu pot descrie în cuvinte.
pentru a descrie ceea ce am în față
nu e nevoie de cuvinte, ci de tăcere.
și gloanțele totuși continuă să iasă
din acest nimic.
sunt la câțiva metri de acest perete
și pot vedea când și de unde
gloanțele vor ieși, dornice de a mă ucide,
dornice de a mă străpunge,
de a mă cerceta pe dinăuntru.
și, totuși, de ce mă feresc de ele?
din moment ce vor să mă omoare,
ce motiv aș avea să le evit,
mai adăugând o secundă acestui
război pe acest câmp pustiu,
nu am niciun motiv să mă apăr
împotriva lor.
arunc cuțitul la pământ,
îmi întind brațele pe lateral,
închid ochii și aștept calm să fiu străpuns
de aceste gloanțe.
acestea și-au anulat propulsarea,
dar de ce?
nu înțeleg acest lucru, este straniu.
deschid ochii, mă aplec ca să-mi iau cuțitul,
mă întorc cu spatele și plec înapoi de unde
am venit.
dintr-o dată, un glonț trece prin mine
asemeni unei vorbe și mă doboară la pământ,
lăsându-mă să trăiesc în agonie.
un singur glonț a ieșit de acolo,
probabil scopul acestui perete a fost acela
de a mă face să sufăr,
nu de a mă ucide.
zac pe pământul negru, întunecat,
plâng cu amintiri și cu dorințe.
zac singur pe jos, așteptând să mor,
însă știind că nu va fi prea curând.
zac străpuns de acest glonț dătător de viață,
nu de moarte, străpuns de acest glonț
al suferinței eterne, al durerilor,
al amăgirilor și al dezamăgirilor,
a tot ceea ce există.
zac în propria mea baltă de sânge.
sânge ce curge la infinit.
zac singur și-i spun sufletului :
"obișnuiește-te, nu mai plânge ..."