Sângerări

CCXXVIII (haide)

mă las plimbat mereu
de către șoapta ta prin cosmos...
unde și tu, și eu
vedem doar ce e sus, nu și ce e jos.

adică acel ceva ce cu adevărat
ne așteaptă de mii de ani lumină...
acel ceva ce e mult mai supărat
ca un ultim sărut ce nu poate să devină

veșnic... o, haide să ne lăsăm purtați
printre stele, printre ochii tăi.
haide să ne lăsăm încolo și-ncoace plimbați
printre cele mai strâmte căi.

o, iubita mea, haide iarăși să ne iubim
prin lună, prin soare, prin gheață și foc.
o, haide să fim veșnici, să nu mai murim
în ale noastre inimi ce nu pot sta pe loc.