Sângerări

LXXIX (o secundă)

prima secundă -
ne-am luat de mână,
palmele, ale ei reci ca gheața,
mai puțin crăpau.
iar ale mele, arzătoare,
mai puțin și pe-ale sale
le prefăcea în mici băltoace.
ne-am îmbrățișat și
inima mea, nesimțita,
s-a prefăcut în ciocănitoare,
a scăpat din cutia în care
o țin captivă și,
ca o nebună, a început
să lovească pieptul său cel drăgăstos
fără vreo milă.
bătea pe-al său piept
cu mare viteză.
dintr-o dată, aiurit fiind,
m-am trezit în mijlocul cosmosului
plutind alături de ea,
rămânând îmbrățișați.
iar inima,
nebuna de ea,
continua să o lovească neîncetat.
am rămas fără aer,
încercat-am să iau vreo gură de aer
de pe undeva,
însă singura gura
pe care am luat-o
a fost a sa.
cosmosul s-a prefăcut într-o
gaură neagră,
totul a fost negru,
am murit puțin, puțin de tot,
vă jur.
întregul corp s-a prefăcut în
praf de stele.
n-a mai rămas nimic din mine,
m-am scurs încet, iar apoi,
cu o viteză mai mare,
pe buzele sale,
pe cele doua buze ca doua oceane.
oceane în care m-aș îneca
la fiecare secundă
și oh, oameni buni, mie nu-mi place apa,
dar în acele doua oceane,
oceane făcute pentru înec, nu pentru înot,
în acele două oceane m-aș scufunda,
să rămân fără aer, din nou,
să mă înec, să mor în ele,
și apoi cadavrul meu proaspăt
să se ridice la suprafața lor,
și acolo să rămână.
m-am teleportat,
ne-am teleportat într-o altă lume.
lumini treceau peste noi,
nu am băgat de seamă, trebuia să mă înec,
să ne înecăm.
au trecut minute, ore, zile, luni, ani
într-o secundă,
într-o îmbrățișare,
într-un sărut,
într-un moment trăit cu ea.
a mai trecut o secundă
și buzele noastre s-au dezlipit,
am înnebunit.
am înnebunit ...