Sângerări

CXLIV (gând XXX)

mi-e inima strânsă
într-o palma imaginară
și simt durerea din creștetul capului
până-n gleznele cele tremurătoare.
bine-ar fi de puterea strângerii ar crește,
ca să se sfărâme întreaga inimă,
să rămân fără inimă
ca să trăiesc și eu într-o liniște
măcar pentru o secundă,
măcar pentru o secundă...
sufletul îmi atârnă de ața morții
ce se macină singură zi de zi,
oră de oră, minut de minut,
secundă de secundă,
clipire de clipire,
amintire de amintire...
iar când acesta va cădea în balta
adâncă și rece a lacrimilor ce
mi-au căzut pe dinăuntru,
va crește volumul lacrimilor vărsate,
dar și curgerea lor va fi neîncetată.
vor curge multe lacrimi amare,
pânâ când întregul corp
mi se va umple de lacrimi și,
într-un final, ieșite vor fi din mine toate
lacrimile.
mă voi sparge asemenea unui baraj
care are prea multă presiune pe el
datorită apei care nu încetează din a crește,
iar atunci, când barajul meu sentimental
se va distruge,
întreaga lume se va îneca în lacrimile
mele amare și reci,
toți vor tremura și vor muri,
toți vor simți cum agonia îi îmbrățișează,
toți se vor simți la fel ca mine,
nu va mai fi viață pe acest pământ
uscat și jegos din care
nici pomii crescuți nu mai sunt pomi
și din care nici oamenii născuți nu mai sunt
oameni.
lacrimile vor stinge
întregul meu foc lăuntric,
vor stinge viețile omenești,
mă vor stinge pe mine.