Sângerări

CCXLV (cugetarea dorului)

astă noapte luna mi-a fost scrumieră.
îmi fumam egoul netrebnic gândindu-mă:
"cum ar fi să ia naștere o nouă eră
în care vom înota prin spumă?"

însă, amețit fiind, realizez că s-a născut
deja. suntem unul, iubito, cântă cu mine
întregu-mi amar prin care am trecut
până să găsesc dulceața din tine.

m-ai metamorfozat în gloriosul Eros,
tu, magnifică ființă, sărută-mă, Psyche!
vreau să fiu al iubirii noastre puternic os,
iar tu să fii carnea ce mă va cuprinde.

am aripi! uite-mă cum zbor cu sufletul
până-n marginea universului,
încercând să găsesc de unde vine urletul
ce clatină esența sensului.

caut în zadar, căci mereu ajung la
sufletul omenesc ce nu are astâmpăr.
cât timp există, orice zid vă cădea
și se va mușca mereu din același măr.

sunt atât de departe, atât de departe...
dacă mă uit în trecut, văd viitorul vostru,
o, voi, umbre sărutate de moarte,
atârnând de-o farama din sufletul nostru.

ești în mine, dar nu ești cu mine, inimă...
te simt, dar nu te pot vedea, umbră
a sufletului meu plin de patimă, de crimă
pentru această lume mult prea sumbră.

ne vom revedea în visul întunecat, lumino!
ne vom iubi călătorind prin întregul univers!
haide cu mine, te rog, și devino
al vieții mele unic sens!