te plimbai încet
prin lacrimile vărsate de Saturn,
și această mare formată din lacrimi
simțeam că face, cumva, parte
din mine.
atingeai ușor pielea fină
a lui Neptun,
îți treceai mâinile prin pielea
ce ușor se sfărâma imediat după,
această piele ca un nisip uscat
și trist,
acest nisip ce se sfărâma
te făcea să zâmbești,
te făcea să simți că ești.
tu, astru îndepărtat de noi,
oprește-te din zâmbit și din râs,
lasă-ne să respirăm,
să fim ceea ce suntem,
să iubim,
să uităm că trăim...
pleacă, pleacă până departe de lună,
de Mercur și de Marte.
pleacă, pleacă departe.
CITEȘTI
Sângerări
Poesíapoezii scrise de mine sau texte alese când o văd dar nu e langa mine, când sunt la pământ, când mă lovește nostalgia cu vreo 80 km/h sau ... atat
