Sângerări

CLXXXI (nedreptatea de a fi și a nu fi)

am fost condamnat la naștere,
această întârziată moarte.
am fost condamnat la necunoaștere
de mine, de tine, de tot și toate.

când, oare, se va rupe pământul de sub mine?
când, oare, vor înceta furtunile din noi?
când, oare, inima să mai bată se va abține?
când, oare, se va forma un unu din doi?

sunt înghețat în totalitate, iar corpul
îmi arde, nu mai suport, nu mai rezist!
mă topesc, mi-e distrus înăuntrul.
omoară-mă, acum! fă-mă să nu mai exist!

căci tot ce fac e nedemn de făcut -
exist, iubesc, visez...
degeaba, degeaba, căci mereu sunt tăcut.
țip nebunește, inima-mi tace. delirez...