Sângerări

CXVI (oglinda blestemată)

privesc în oglindă și ce văd?
nu văd nimic, e beznă.
cu siguranță e ceva urât, searbăd
din vârful capului până la gleznă.

becul parcă vrea să se aprindă,
pâlpâie neîncetat,
iar eu mă tot uit în oglindă
și tot nu văd nimic, totul e încețat.

acum este lumină în încăpere,
becul s-a aprins,
însă sunt tot dominat de nepricepere
căci în oglindă nu e nimic, totul e ca și stins.

încet, încet ceva apare,
o formă ciudată,
a ceva sălbatic, a lup pare.
da, un lup este, a apărut deodată.

acest lup mă privește molcom,
adică eu mă privesc pe mine.
oare, într-adevăr, nu mai sunt om?
iară dacă sunt, în oglinda cui sunt, pentru cine?