INGER DIN DEMON

1

Stiam toate astea... Stiam si totusi inaintam prin jungla... tot mai departe de zona de atac... Nu s-a scos niciun cuvant... Eu eram in fata, tragandu-l dupa mine pe barbatul salvat din mijlocul rebelilor si in urma noastra venea camaradul meu, un german blond, destul de priceput in lupta... si destul de sadic... insa nu tare il ducea capul.

Am inaintat asa ore intregi, multe, multe ore, manati de instinctul de supravietuire, pana cand omul salvat de noi nu s-a mai putut misca... Ne-am oprit intr-o zona cu foarte multa vegetatie pentru a fi feriti de surprize... Am facut la repezeala un adapost din frunze si l-am culcat pe barbatul slabit de tratamentul violent de care a avut parte...

Atunci a fost prima data cand mi-am desclestat maxilarul:

- Otto... va trebui sa facem de garda cu randul. Incep eu. Tu, odihneste-te...

- Ar trebui sa incep eu. Tu l-ai carat pe omul asta...

- Nu! Fac eu prima garda...

- Ok! Tu esti seful!

- De ce spui asta? l-am intrebat surprins de supunerea lui.

- Tu esti singurul care ai venit din cadrul armatei. Noi astialalti ne-am intrebat mereu de ce nu ai fost tu la conducere... De ce l-au lasat pe zapacitul ala de francez sa ne conduca!

- Poate pentru ca era francez in Franta? I-am raspuns amuzat de vorbele lui, cu toata situatia dezastruoasa in care eram.

- Dar nu ar fi trebuit sa se tina cont de asta! Acum ca am ramas doar noi doi, tu vei fi cel care ne va scoate de aici!

- Hai sa nu mai pierdem vremea. Te trezesc peste patru ore...

S-a lasat o liniste adanca... Stiam ca nu aveam voie sa adorm... Ne pandeau prea multe pericole... de la oamenii care poate si-au dat seama ca le-a scapat totusi, si nu a murit, ostaticul, si pana la jivinele unei jungle africane... stiind ca nu aveam voie sa trag niciun foc de arma... stiind ca nu am voie nici macar sa aprind focul... Eram inca mult prea aproape de inamic... asa ca mi-am tinut cutitul la indemana...

S-a facut ziua pe cand l-am trezit pe camaradul meu... si m-am pus eu la odihna...

M-am trezit la un fasait usor... Am deschis repede ochii cat sa apuc sa vad cum un sarpe imens se apropia de omul pe care l-am salvat... Am tasnit din locul in care eram culcat si am infipt cutitul pana in prasele in capatana plata a imensei taratoare... ingrozit de marimea lui... Otto nici nu apucase sa reactioneze... Cand m-am ridicat, ne-am uitat unul la altul intelegand ceea ce ne asteapta...

Fiind ziua afara, am putut aprinde un mic foc si am prajit o portie mare din sarpele omorat de mine si l-am infulecat fara sa gandesc prea mult... Apoi ne-am intins din nou la drum... Tinta noastra prinsese puteri si se misca mai bine, insa nu a rezistat prea mult...A trebuit sa ne campam din nou... Insa acum eram mult prea departe pentru a fi descoperiti de rebelii din mana carora l-am smuls pe omul pentru care mi-am pierdut camarazii.

Omul ma privea acum... intrebandu-se probabil ce sa ne spuna... sau cat sa ne spuna din adevar... Noi nu stiam cine este el. Nu ni s-a spus decat locatia lui exacta. Nu stiam cine este, nu stiam de ce a fost rapit, sau cum a ajuns in mainile rebelilor...

- Imi pare rau ca v-ati pierdut camarazii, incepu el intr-o engleza americana...

- Cine esti? L-am intrebat, curios sa vad pe cine am salvat. Nu era un bastinas... Era un om alb... la fel ca si noi...

- Sunt reporter american, trimis in secret sa descriu atrocitatile rebelilor...

- Cum ai ajuns in mainile lor?

- Satul in care ma refugiasem a fost atacat de rebeli... murmura el... - I-au omorat pe toti... Femei, copii, batrani... Oh! Cat de cruzi au fost... I-au chinuit pe toti... Le-au nenorocit pe femei... Le-au taiat sanii... le-au bagat macetele in organele genitale si le-au spintecat fara mila... dupa ce le-au violat pe rand... si dupa ce le-au omorat copiii in fata lor... A fost oribil... A fost iadul...