INGER DIN DEMON

12

- Mili a mea nu isi va vedea copilul mort... hotari el, scrasnind din dinti. Hm! Mili a lui... cred ca s-a cam terminat cu acest concept... Cel putin la inceput... pana ce Cris va reusi s-o puna pe picioare...

- Ai innebunit! Cristian, te rog! Nu face asta! Nu te incapatana! Mili trebuie sa fie prezenta la inmormantare. Sincer, ii dadeam dreptate Maiei... Sincer... insa stiam ca daca el si-a pus asta in cap si daca el asa crede ca e mai bine nimic nu mai ai ce sa ii spui ca sa il convingi ca greseste... Si eu credeam ca Emily va avea nevoie sa vada cu ochii ei copilul mort, altfel ea ar putea sa nu suporte lipsa copilului... s-ar putea sa nu constientizeze moartea copilasului ei...

- Nu! Raspunse Cris, scotand acum scatei din ochii lui ciudati din nou... Acum cu mult mai ciudati decat inainte de a o intalni pe Emily, pentru ca erau acum asortati cu roseata din urma oboselii si stresului si durerrii fara margini si a plansului...

Maia a vazut si ea ca fiul ei era hotarat sa nu asculte de nimeni si totusi m-a bagat si pe mine in discutia lor in contradictoriu, cu atat mai grava cu cat era aproape soptita...

- Eduard, vorbeste cu el! Mili nu ne va ierta niciodata ca l-am lasat sa-i inmormanteze copilul, fara ca ea sa isi poata lua ramas bun!

Of! Ce cuvinte sa folosesc ca sa ii fac pe plac Maiei si sa nu il infurii mai rau pe Cris care si asa era mult prea disperat de tragedie...

- Mama! Termina! Nu-mi spune tu ce sa fac! Eu stiu cel mai bine cum trebuie sa procedez cu sotia mea! Incapatanarea lui era maxima acum, simtind, pe buna dreptate, ca va avea de infruntat parerea mamei lui... Vadit agasat ca mama lui a indraznit sa-mi spuna mie sa vorbesc cu el...

- Cristian, te rog! Gemu Maia, impreunandu-si degetele a ruga...

Insa, nici acest gest nu l-a induplecat... Nu l-a inmuiat! Nu l-a convins sa renunte la planul sau de a ameliora cumva durerea pe care stia ca o va simti sotia lui. Asa ca, si-a inclestat dintii pentru a nu putea sa ridice vocea prea tare si s-a rastit dur si rece la mama lui:

- Daca nu vrei sa faci ce spun eu, mama, nu ai ce cauta pe langa mine. In zilele astea nu am nevoie de contraziceri. Ori faci ce spun eu, ori te inchizi in camera si nu mai iesi de acolo, pana nu se termina totul! Eduard tu vii cu mine, Eva te rog sa mergi cu mama... Luati un taxi...

Deci el se hotarase deja ce pasi sa faca... Avusese si timp s-o faca, stand laga patul sotiei sale... In mod normal, nici nu mai avea rost sa incercam sa ii schimbam planul si nici nu am avut de gand s-o fac... In fond si la urma urmei, e treaba lui ce face! El va da socoteala... el va suporta consecintele... Insa, tonul cu care ii vorbise mamei sale si cuvintele folosite au fost extrem de dure... Cris parca s-a intors in timp. Parca era acelasi Cris pe care l-am vazut pentru prima data in casa lui, privind-o cu ura pe mama lui... Nu mai era acel Cris care isi imbratisa mama de fiecare data cand ajungea acasa, dupa ce o saruta dulce pe obraji... El deja ne hotarase pasii la toti. Deci, urma sa ma duc cu el, habar nu am unde, pentru ca el avea nevoie de ajutorul meu. Nu am avut nimic de comentat la asta. De ce sa am?! Eva era suparata pe mine, deci nu cred ca si-a dorit in acele momente sa mergem acasa impreuna... Da! Ma voi duce cu el. Cu Eva vorbesc atunci cand ajung acasa! Ca va fi azi, sau va fi maine... Poate ca lipsa mea o va inmuia si va intelege de ce am facut ceea ce am facut.

Insa, nu a fost sa fie asa! Pentru ca prietenul meu cel mai bun, a observat atitudinea sfidatoare a Evei, ceea ce in ochii lui acum nu era de conceput. Eva nu avea voie sa il sfideze nici macar cu privirea... Toti trebuie sa il ascultam orbeste. Daca nu o facem, trebuie sa ne indepartam de el, fizic vorbind... Cris a spus clar ce asteapta de la mama lui, insa stiu ca ne-a sunat si noua. Dar Eva nu a vrut as se conformeze. Eva nu l-a iertat si nu l-a inteles. Ba mai mult, Eva acum era ingrozita de ceea ce a spus Cris. Era incruntata si am putut citi in ochii ei tristea amara in care se zbatea. Stiam de ce! Ea era de aceeasi parere ca si Maia, si recunosc ca si mine. Si, pe deasupra, Eva era inca in stare de soc... tresarea inca, amintindu-si ce facuse in acea zi... Amintindu-si ca tinuse in brate fetita Emilyei, muribunda... Asadar, Cris a observat privirea sfidatoare si plina de reprosuri si dezaprobare si s-a rastit dur: