INGER DIN DEMON

6

Asa ca i-am prezentat pe muncitori... El era din ce in ce mai socat de reactia lor. Mai ales de a lui Raul care i-a strans mana indelung, privindu-l fericit ca il vede viu. El fusese cel care il dusese la spital pe Cris...

Cris il privea buimac deja... Oare nu intelegea de ce erau atat de cordiali cu el? Probabil... El se stia acum un om rau... un sef rau... si fara suflet... Nu a stat mult printre ei... si nu a scos niciun cuvant catre ei... Cu fiecare a dat mana si a clatinat usor din cap, usor si superior, apoi s-a indreptat spre ghereta iar eu l-am urmat. Trebuia sa ii predau biroul. Mai cu drag m-as fi dus chiar in momentul ala acasa. Nu am vrut sa fiu cu el intr-o incapere... Inca resimteam discutia noastra din spital... si stiam acum ca el vorbise serios. El avea de gand sa se apuce de prostiile din trecut...

A intrat in birou si a privit in jurul sau, fara un cuvant. Apoi s-a asezat pe scaunul de piele de la birou si s-a uitat direct la mine, asteptand sa vorbesc eu primul. Nu l-am facut sa astepte mult. I-am intins dosarul cel mai important, restul le va vedea si el.

- Cris, ai aici toate comenzile pentru fabrica... Toate dimensiunile... Am inceput eu, nerabdator sa ma indepartez. Simteam ca nu mai rezist... Supararea mea crestea... Cum sa nu ma recunoasca el? Cum sa nu isi aminteasca de prietenia noastra? Oh! Soarta! L-ai crutat cu pretul prieteniei si a celor aproape douazeci de ani stersi din mintea lui... Stiu ca glasul meu mi-a tradat trairile. Stiu...

- Bauiesc ca Raul, seful de echipa stie ce are de facut, m-a intrerupt el scutindu-ma de restul explicatiilor. A presupus corect. Raul era seful de echipa acolo. Nu era chiar atat de prost pe cat il crezusem ani de zile...

Doamne! Cum as mai fi incercat o data macar sa il fac sa isi revina... Nu sa il fac sa isi aminteasca... Aici nu as fi putut face nimic... Stiu... Insa mi-am dorit atat de mult sa il fac sa inteleaga ca el are o familie la care sa se intoarca si sa incerce sa invete s-o iubeasca... As fi vrut sa il conving cumva ca pentru el familia a fost totul pana la accident... Insa am simtit clar ca el nu ma va asculta. El isi va indeplini dorinta... Am fost sigur de asta, din intreaga lui atitudine sfidatoare cu care se uita la mine... Asa ca, am incercat in putine cuvinte sa inchei totul cu el:

- Da! Stie! Asa ca nu mai ai nevoie de mine. Eu am fost cel care a intins primul mana spre el. Am vrut sa inchei oficial anii nostri de prietenie: - Se pare ca, de acum, nu mai putem fi prieteni, asa ca ai grija de tine, Cris! Sa nu ma cauti! Nu ai nevoie de mine de acum! Eu nu pot sa retraiesc ceea ce ai tu in cap acum... Imi pare rau de Emily... Ea va fi cea mai afectata... Tu...

Nu m-am putut rabda sa nu o pomenesc pe cea care va avea cel mai mult de suferit... Stiam acum sigur ca el nu va tine cont de ea... Ca pentru el, ea nu mai exista, sau mai rau, pentru el, ea poate fi acum o piedica... spre libertatea pe care si-o dorea...

Nu am asteptat sa imi raspunda... Cele spuse de mine au fost ultimele cuvinte dintre noi. Am iesit din ghereta in care ma rugasem luni de zile ca el sa deschida ochii... Am iesit, m-am apropiat de muncitori si l-am chemat pe Raul.

- Raul, fii cu ochii in patru. Aveti grija de voi si nu il enervati... Va avea nevoie de timp sa se readapteze... El nu va recunoaste pe niciunul... Faceti-va treaba ca si pana acum si va fi bine... Sper ca va fi bine... am adaugat eu, zambind stramb...

In drum spre casa, m-am gandit doar la el... Mi-am dorit atat de mult sa il pot convinge... Mi-am dorit atat de mult sa pastram prietenia noastra... sau macar o mica particica din ea... dar stiam ca nu am nicio sansa sa ma apropii de el... El isi dorea femei si bairamuri... Eu nu imi doream asa ceva... Cum sa risc confortul familiei mele, dragostea Evei, doar ca sa nu pierd prezenta lui in viata mea?! Nu! Nu voi renunta la Eva mea pentru el...

Dar m-a durut... M-a rascolit pana in fundul inimii... Am suferit enorm dupa aceasta pierdere... si am trecut foarte greu peste despartirea asta, mai ales ca eu fusesem cel care i-am dat ultimatumul... Eu i-am spus sa nu ne caute... EU... Oare am facut bine indepartandu-l definitiv de mine? Poate ca, dupa ce va gusta din viata pe care si-o doreste se va razgandi, totusi! Nu poate fi la fel ca si in trecut. Nu poate sa isi urmeze pasii... Nu are cum. El era in continuare un barbat frumos si atragator... Nimeni nu contesta asta, dar totusi... El avea aproape patruzeci de ani... El nu mai are cum sa destrame cupluri... cum sa destrame iubiri... tineresti... iar el nu a fost niciodata de acord sa desfaca mariaje... Iar acum spusese clar: nu o vrea pe Eva pentru ca era maritata... Nu voia femei maritate...

De acea m-am gandit si m-am consumat. Poate nu ar fi trebuit sa ii dau acel ultimatum... Poate, totusi, Emily l-ar putea convinge ca viata de familie e cea mai importanta la aceasta varsta... iar eu i-am inchis poarta... I-am incuiat poarta...

Mi-a venit sa ma intorc si sa completez acel ultimatum... Mi-a venit sa ma intorc si sa ii spun ca, daca el ajunge la concluzia ca e totusi mai bine langa familie, usa mea ii este deschisa... Dar nu m-am intors... Nu...

Am ajuns acasa, dar nu m-am grabit sa cobor din masina... Nu am mai avut acel acces de furie de data trecuta... Acum eram amarat si suparat...

- Edi? Vocea Evei era ingrijorata, atunci cand a deschis portiera.

Am privit-o, strangand buzele, nu am spus nimic... Am scos cheia din contact si am coborat din masina... Am intins bratele spre ea si am strans-o langa mine... Nu as putea renunta la ea nici pentru el, nici pentru altcineva... O iubeam atat de mult pe femeia asta... iar ea nu mi-a dat niciodata motiv sa o parasesc...

Eva s-a lipit de mine, oftand... Stia ce e in sufletul meu... si mi-a respectat durerea, o vreme, apoi, dupa inca un oftat lung a inceput sa vorbeasca:

- Am vorbit cu Emily la telefon... M-a sunat acum cateva minute...

- E bine? am intrebat eu repede...

- Dupa voce pare bine, Edi... Dupa voce... Dar nu asta am vrut sa iti spun. A fost destul de rece, la telefon. Nu stiu de ce... Sau mai bine zis, nu rece, grabita... A vrut sa termine cat mai repede... Mi-a spus ca Reyn va merge pe acasa doar sambata si duminica... In rest, el va fi la apartament...

- Poftim!? Nu! Nu cred ca a fost ea de acord cu asa ceva! Am izbucnit eu, si toata acea framantare ca ii dadusem ultimatumul lui Cris, s-a evaporat intr-o milisecunda.

- Nu stiu daca a avut de ales...

- A avut, Eva! A avut de ales! Ar fi trebuit sa se impotriveasca!

- Crezi? Intreba Eva, privindu-ma piezis... apoi continua: - Tu chiar crezi ca ar fi rezolvat ceva daca s-ar fi impotrivit? Tu chiar crezi ca Reyn ar fi cedat ceva din asta? Te inseli! Sunt sigur ca atat a putut Emily sa il faca sa cedeze! Sa fie tata de duminica macar! Altfel el ar fi disparut de tot... Si tu ai fost ala care a spus ca Emily va spera in fiecare secunda ca el isi va reveni... Da! Sunt sigura ca asta a fost motivul pentru care ea a fost de acord sa ii lase chiar atata libertate... Spera... in continuare...

- Nu are ce sa mai spere! Dupa ce l-am vazut azi, el nu are de gand sa renunte la planurile lui... Si Emily sa il imparta cu altele?! Eva! Nu pot sa cred ca Emily ar fi de acord cu asta...

- Nu stiu ce sa zic... Insa am avut impresia ca m-a sunat tocmai pentru a-mi da de inteles sa nu mergem pe la ea... In timpul saptamanii ea e la fabrica... iar la sfarsit de saptamana e el acolo si eu nu mai vreau sa il vad... Nu pot sa il vad!

- Eventual o vom suna... poate ca se scapa cu ceva... Poate ca va avea totusi nevoie de ajutorul sau de prezenta noastra...

- Sper... sopti ea, inca la pieptul meu...