INGER DIN DEMON

13

- Of! Mili e in coma indusa... Isi va reveni dupa patru-cinci zile... Nu voi putea face fata durerii ei... Si, daca aman inmormantarea, totul se va prelungi mult prea mult... Durerea Emilyei sa descopere ca micuta noastra nu mai este, plus durerea ei daca ar vede-o moarta ar fi mult prea mult...

Asadar, Eva avusese dreptate... Cris se gandise la el cand a luat hotararea sa inmormanteze copilul fara ca mama copilului sa fie prezenta...

- Deci o faci pentru tine...

- Si pentru mine, recunosc! Dar si pentru ca nu vreau ca Mili sa ramana cu aceasta crunta amintire pe care trebuie s-o car eu dupa mine! Eu as fi preferat sa nu o vad moarta... Crede-ma!

Oh! Cata durere... razbatea din glasul lui, vlaguit de aceasta tortura... De ce oare nu i-a vorbit asa si Evei? Eva nici nu i-ar fi ascultat cuvintele daca i-ar fi auzit tonul cu care imi vorbise acum... Da! S-ar fi lungit prea mult daca Sara-Maria ar fi asteptat-o pe mama ei... Si pe langa cate toate, Emily era proaspat operata pe creier... poate ca ar fi mai traumatizant pentru ea daca ar vedea-o pe fetita...

- Vezi, Cris, asta ar fi trebuit sa ii spui Evei! Te-ar fi inteles, am murmurat eu, batandu-l usor pe umar. Cris s-a indreptat brusc si a inspirat adanc pentru a mai prinde cateva puteri, apoi mi-a zambit bland, parca parinteste si a murmurat privindu-ma direct in ochi:

- Hai, Eduard, du-te la ea... Imi pare rau ca te-am pus in situatia asta... Eu am treaba.

- Te pot ajuta cu ceva? Am incercat eu sa aflu ce ii trece prin gand acum, din moment ce s-a razgandit si nu ma mai vrea alaturi... Nu stiam ce avea el de facut de avusese nevoie de mine, insa el mi-a refuzat oferta, la fel de bland cum vorbise mai inainte:

- Acum nu! Ma duc la atelier! Nu am voie sa fiu cu Emily peste noapte. Doctorul ei este cam strict. Nu vreau sa il mai enervez... Chiar mi-a aratat compasiune.

Am dat mana cu el si recunosc ca m-am grabit dupa Eva, gandindu-ma la ultimele cuvinte spuse de Cris. Cris nu are voie sa ramana la Emily peste noapte... iar el se conformeaza regulilor, doar pentru ca medicul s-a comportat frumos cu el... Oh! Cris totusi era in stare sa judece limpede inca... Inca nu o luase razna... Dar, m-am intrebat de ce s-a dus la atelier. Ce naiba avea el de facut acolo, la ora aia?

Le-am ajuns din urma pe fete, in fata spitalului. Eva o imbarbata pe Maia, ii mangaia bland obrazul... si ii vorbea incet... M-am apropiat sovaitor de ele, nestiind cum va reactiona Eva. Nu imi era frica de ea! Acum sa nu credeti ca Eva ma tine sub papuc, insa nu voiam sa ne certam... si mai ales, nu voiam sa ne certam avandu-l ca subiect pe Cris, pentru ca discutia ar putea degenera... Stiu... Am putea scapa vorbe ce ne-ar durea maine...

Asa ca m-am apropiat incet si am apucat sa aud ultimele cuvinte ale Evei:

- Maia, draga mea, linisteste-te... Cris va fi bine! E Eduard cu el! El stie cum sa il ia pe Cris ca sa nu explodeze acolo in spital... Sunt sigura ca deja l-a calmat... Tu ar trebui sa stii cel mai bine acest lucru. Sunt prieteni de atata timp...

Atat a apucat sa spuna pana sa ma observe, incruntandu-se. Nu am lasat-o sa vorbeasca. Vom vorbi acasa. Asa ca m-am adresat mamei lui Cris:

- Maia, te duc acasa?

- Eduard! L-ai lasat singur? M-a intrebat Eva, uimita de aparitia mea. – Ce naiba, te-a apucat si pe tine? De ce ai plecat de langa el?

- Vorbim, acasa, Eva... Nu vreau sa iti dau explicatii aici! Deci, Maia, te duc acasa? Cris nu merge in sat. Ramane in oras in noaptea asta. Vocea mea a fost mai autoritara decat alta data, dar Eva a meritat in acel moment sa folosesc tonul asta. Imi pare doar rau ca era Cris la mijloc si ca Maia ne-a auzit. Cris nu are nevoie de alte discutii... si tot ce e posibil ca Maia sa se foloseasca de discutia mea cu sotia mea ca sa il opreasca pe Cris...