INGER DIN DEMON

2

A fost momentul in care am simtit ca Andreea paleste in inima mea, pentru a face loc fetei nefardate, cu trup imbietor, trup sacrificat in numele iubirii... Cris, iarta-mi sentimentele! Oricum nu vei afla niciodata, indiferent daca scap de aici sau nu!

Cand ura bastinasilor a fost potolita cu sangele rebelilor facuti bucati, sarmanii oameni s-au indreptat spre noi, inghesuindu-se sa ne atinga si sa ne multumeasca in felul lor pentru ca i-am salvat de la o moarte cruda...

Nu le cunosteam dialectul si nu ii intelegeam ce ne spuneau, insa le-am simtit recunostinta profunda... L-am privit pe Otto... si el era inconjurat de oameni... Dupa ce si aceasta emotie etalata galagios s-a stins treptat, l-am trimis pe Otto dupa americanul care cu siguranta temura in arborele unde s-a adapostit.

Nu a trecut mult timp si Otto s-a intors, urmat de omul de la care a pornit totul. Eu sedeam in fata focului cu o gramada de fructe in fata, imbuibandu-ma cu bunatati... Sarmanii oameni nu mai stiau cu ce sa ne mai serveasca pentru a-si arata recunostinta. Americanul ne-a fost translator... si in sfarsit i-am inteles pe acei oameni considerati de noi niste salbatici, care insa, stiau ce este aceea ospitalitate si recunostinta... si rasplata... Ne-au oferit cel mai bun asezamant si ne-au oferit paza somnului, pentru ca asta ne-a lipsit cel mai mult in orele de mars fortat...

Ne-am odihnit foarte bine si am prins puteri... Pe cand m-am trezit, toate cadavrele au fost inlaturate si nu mai era nici urma rebeli... sau bastinasi ucisi... Soarele era sus pe cer cand am iesit din coliba rudimentara dar atat de primitoare si am putut vedea mult mai bine chipurile negre ale bastinasilor, imbracati sumar, impodobiti cu tot felul de lucruri facute de mana, purtate cu maretie de fiecare dintre ei... Am putut sa vad copiii jucandu-se fericiti sub supravegherea atenta a mamelor lor, pe jumatate dezbracate, cu sanii atarnand goi, fara nicio jena...

M-am asezat la umbra unui arbore si mi-am permis un moment de relaxare... Era si timpul... Eram tot in mijlocul junglei si eram tot in pericol pentru ca inca nu stiam daca nu mai sunt rebeli prin zona... Apoi, ma batea gandul sa ma intorc sa distrug musuroiul ala din care l-am scos pe american... insa era mult prea riscant... dar aveam totusi un motiv foarte bun sa ma intorc acolo! Nu eram convins ca toti camarazii mei au murit in acea zi... Poate ca au fost luati ostatici... Nu stiam nimic...

Acolo, la umbra unui arbore din jungla africana am pus la cale un plan... Insa pentru a-l duce la indeplinire aveam nevoie de Otto si de american si... de o parte dintre barbatii din catun. M-am ridicat si l-am cautat pe american:

- Am nevoie de tine! Trebuie sa ma fac inteles! I-am spus, de indata ce l-am gasit in bratele unei bastinase focoase...

- Chiar acum? Of! Nu mai poate omul nici sa se bucure ca traieste! A raspuns el cu naduf, apoi s-a intors spre bastinasa cu sanii atarnand pana aproape de buric, si i-a spus ceva ce nu am inteles, apoi s-a ridicat si m-a urmat.

- Spune! Ce e? Iti doresti si tu o muiere?

- Nu! Vreau sa distrug celula de rebeli de unde te-am scos pe tine.

- Esti nebun?! Ai cu capul? Cum sa te intorci acolo?!

- Apropo, americane, care ti-e numele?

- De ce te intereseaza?

- Sa pot sa ma inteleg cu tine mai bine!

- Ce? Asa nu poti? Zi-mi americanul, ca si pana acum! Oricum nu imi mai spui multa vreme asa, pe motiv ca nu vei mai exista pe pamantul asta daca te intorci acolo! Astia de aici au fost putini, acolo e capitala! E seful acolo!

- Chiar de aceea! E seful acolo! El e responsabil de masacrul de la asezarea unde ai fost gazduit...

- Si cum crezi tu ca vei reusi sa ajungi la el? Tu nu ai vazut cate arme au? Tu nu ai vazut ce munitie au acolo?