INGER DIN DEMON

2

Deja ma batea gandul tot mai des sa incerc sa dau de el... Deja imi doream sa vorbesc cu el... dar probabil ca el nu vrea sa vada pe nimeni acum... Altfel m-ar fi cautat el... Aveam deja impresia ca ma ocoleste... ca ma evita... Apoi si Maia a pastrat tacerea... Nu a mai dat niciun amanunt despre ei... nimic... Pentru mine, era foarte clar. Situatia s-a inrautatit... Emily nu isi mai revine... Altfel ar fi dat vreun semn, ceva... Probabil, lui Cris ii e rusine cu sotia lui acum... Sa o vada tot satul zi de zi in cimitir... nu e un lucru usor pentru un barbat orgolios ca si Cris... Probabil tot satul vuieste deja... Insa atitudinea lui Cris m-a bulversat. Am inteles ca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni despre situatia din casa lui... insa sa nu ia masuri?! El! Sa nu incerce ceva, orice?!

Cine stie? Probabil s-a indepartat de toata lumea! Da! Asta ii statea in fire... Dar si de mine?! Ani de zile am fost confidentul lui... Asta m-a durut...

Asadar e luna Martie... O luna de la accident... O luna de la lovitura crunta primita de Cris... O luna de cand nu l-am vazut pe prietenul meu... Imi amintesc ca era dupa ziua de 8 Martie... De ce imi amintesc atat de bine?! Pentru ca stiu ca de 8 Martie am sarbatorit-o pe Eva... A fost prima ei aniversare ca mama... Era si normal sa tin minte... A fost o zi speciala, umbrita doar de gandul ca prietenul meu nu a dat niciun semn... de o luna de zile...

A trecut si ziua de 8 Martie... Au mai trecut doua-trei zile... Eram deja frustrat! Insa nu m-am gandit niciodata sa renunt la prietenia mea cu Cris... Eva m-a citit foarte bine. Stia si ea ce ma framanta si s-a abtinut de la comentarii... Insa am surprins-o de multe ori incruntandu-se, suparata, dupa ce ma privea pe mine...

Insa viata merge inainte... Trebuia sa ma consolez, sa am rabdare... Asta este! Cris a ales singuratatea si izolarea...

Eram in Oradea... ora pranzului... Cu niste treburi usoare... Mintea imi era la Eva... Iubirea pentru femeia asta nu a palit... O iubeam nebuneste... M-a gandeam sa ii fac un mic cadou... asa cum faceam mereu cand aveam drum in Oradea... Nu ceva costisitor, doar ceva ce sa ii arate ca mi-e gandul la ea... mereu... Eva s-a dovedit a fi femeia pe care mereu am visat-o... Atenta, grijulie si dulce... Se intelegea bine cu mama mea... Nu a fost niciodata nevoie sa intervin sau sa amenint...

Asadar eram in Oradea... intr-o zi de Martie... cand am auzit o voce de barbat, vag cunoscuta:

- Oh! Saracuta! Trebuie sa fie teribil pentru ea...

Mi-am intors involuntar privirea sa vad cine vorbeste. L-am vazut pe Victor... Victor? Oh! Poate stie el ceva... insa nu a mai fost nevoie sa il intreb pe el ca am auzit vocea inconfundabila a lui Cris... Oh! Era intr-adevar inconfundabila, insa mult schimbata fata de ceea ce imi aminteam eu... O voce puternic alterata de tristete... si oboseala... si resemnare... Nu! Asta nu putea fi Cris! Insa ba da! Era el:

- Da... e oribil... Singura consolare e ca mai are doar cateva zile de tratament...

In acel moment m-a observat... Chipul lui s-a luminat din clipa in care m-a recunoscut... Emotia care l-a cuprins era foarte vizibila... Oh! Prietenul meu nu m-a uitat... Prietenul meu mi-a dus dorul asa cum i l-am dus si eu... A zambit, in ciuda tristetii lui si mi-a prins bratul ca nu cumva sa scap de el... Nici nu imi doream asta! Cum sa plec, acum cand in sfarsit am dat de el?

- Victor, ma scuzi, am de vorbit cu Eduard... Nu ma mai intorc azi la Reyn... Ne vedem maine.

I-am obesrvat graba cu care isi dorea sa vorbim doar noi doi... asa ca pe vremuri... Vocea lui a fost acum repezita, grabita... Victor a dat doar din cap ca l-a inteles foarte bine si s-a pornit singur, in timp ce Cris, fara sa ma lase de brat, s-a indreptat spre malul raului... Nu a vorbit pana nu am ajuns pe promenada Crisului... si dupa ce m-a privit lung... Am citit in ochii lui multe, in acel moment... Am citit ingrijorare... teama... bucurie ca m-a intalnit... Ba, chiar mi-a zambit, in primul moment... Apoi, s-a incruntat... L-am privit mai atent... Trecuse o luna de cand nu l-am mai vazut... Il lasasem plin de coniac in cap, cu o singura fixatie: sa ajunga la Mili cat mai curand... Acum, el era foarte schimbat... A slabit mult... Avea cearcane adanci... Ochii obositi... doua cute adanci intre sprancene... Cute ce nu vor mai disparea... Eventual se vor estompa insa nu se vor mai sterge niciodata... Coltul buzelor lui era coborat... Asta ii dadea aerul ala de tristete adanca... Si forma fetei i s-a modificat... Era mult mai slab la fata decat imi aminteam eu...