INGER DIN DEMON

ADEVAR

Atunci, a fost momentul de cotitura, de fapt! Atunci a fost momentul in care mi-am jurat ca ii voi ramane alaturi, indiferent unde va duce drumul lui. In anii '80, cand totul era sub controlul strict al securitatii, el a riscat enorm, aparand o fata... Pentru ca da! A intervenit pentru Amelia, nu pentru Aris! Cu Aris s-ar fi oprit la pumni. Atat! Insa pentru o fata, a facut totul ca ea sa fie in siguranta. Iti trebuie un curaj nebunesc... si o inima uriasa...

Stateam, acum, pe canapeaua lui superba si il priveam fara un cuvant...

- Ce-i? Ce te uiti asa? Intreba el, avand in mana nelipsitul pahar pe jumatate plin cu coniac.

- Cine esti tu, Cris Reyn?

- Pai, chiar tu ai spus! Sunt Cris Reyn, raspunse el cu sarcasm vadit. Apoi fata i s-a intunecat. – Uita tot ceea ce s-a intamplat azi noapte!

- De ce?

- Nu ma defineste! Nu sunt eu!

- Hm! Cris, te minti singur! Asta este Cris Reyn!

- Nu te amagi singur! Dar, in fine! Uita totul!

- Ok! Cristian! Nu mi-e somn! Sunt prea agitat dupa noaptea asta, ca sa mai pot adormi. Acum sunt pregatit! Sunt pregatit sa aflu despre Ana!

- Ce vrei sa spui? Ma intreba el, surprins de decizia mea atat de neasteptata.

- Vreau sa aflu ce face! Vreau sa stiu daca te mai vezi cu ea... Vreau sa stiu cum de nu te-ai debarasat de ea, imediat dupa ce ai avut-o, asa cum ai facut cu restul fetelor. Ce ai de gand cu ea?

- Cum de? Asa dintr-o data! Continua el sa fie socat, uimit... Si asta pe buna dreptate. Eu fusesem cel care cerusem sa nu vorbim despre ea si acum eu ii ceream amanunte despre relatia lor.

- Vreau sa stiu si sa trecem peste asta. Nu vreau sa fii stresat, sa te abtii s-o pomenesti... Ea nu va mai fi niciodata intre noi...

- Esti sigur?

- Da! Sunt absolut sigur!

- Cum vrei! Se hotari el si se aseza in fotoliul lui, fata in fata cu mine, si imi arunca o privire lunga... parca neincrezatoare... parca tematoare... Apoi, incepu abia auzit, de parca se temea sa nu il auda cineva, de parca imi spunea un mare secret... Un secret de cea mai mare importanta... – Ma intalnesc cu Ana dupa fiecare lovitura. Sta aici, in oras, in chirie... In cartierul Rogerius, mai exact... Am vrut s-o am mai aproape si ii platesc eu chiria pana isi gaseste de munca, ceva rezonabil... Ea ma asteapta de fiecare data...

- De ce ea? Am intrebat eu la fel de incet... incercand sa nu ma gandesc despre care fata este vorba... incercand sa nu ma gandesc cat de tare a durut tradarea ei de atunci...

- Nu stiu... Nu a fost nimic planuit... nimic premeditat... Nu mi-am facut planuri cu ea... Nu stiu... Poate pentru ca nu este "in limba" dupa mine, pentru ca nu este chiar atat de indragostita de mine... si asta m-a facut sa nu-mi doresc sa scap de ea... poate pentru ca nu ar simti atat de acut lovitura data de mine... Sau cel putin asa pare... Uneori este mai rece, alteori se contrazice cu mine, iar arareori rade de sentimentul iubirii... Nu stiu! Poate imi seamana... Tot ce stiu, este ca ma simt bine cu ea, e haioasa, stie cum sa vorbeasca, si cel mai important, nu mi se plange niciodata ... Ma primeste, chiar daca nu am fost pe la ea cu saptamanile, fara niciun repros... fara nicio criza de gelozie... Rade de suferinta fetelor... Ma asculta pana la sfarsit, razand de loviturile mele... Savureaza fiecare lovitura de-a mea... Nu ma judeca... Nu ma uraste... Ma ia asa cum sunt... Nu are pretentii...