INGER DIN DEMON

LACRIMI

DA! Viata si-a reluat cursul... Prietenia mea cu faimosul Cris Reyn era la fel de stransa ca intotdeauna. Cred ca nu are rost sa descriu in amanunt botezul copiilor. A fost pe masura faimei lui Cris. Emily a cedat pana la urma si a lasat si restul familiei sa se ocupe de micutii ei, cu toate ca am observat mereu cum inghite mult mai des cand ceilalti ii ridicau in brate... Eva nu a tinut cont de starea ei si a abuzat de statutul ei de nasa a copiilor pentru a se juca cat mai mult timp cu ei.

Maia era o bunica fericita. Mereu zambitoare, mereu mandra de familia ei. Sara nu a mai fost pomenita in casa lor... era ocolit cu grija, insa nu a fost uitata... A fost mult prea tragica pierderea ei ca sa poata sa fie uitata...

Vizitele noastre au fost dese. Savuram acum sa impartasesc bucuria lor. Cris era mereu zambitor, mereu pus pe glume. Insa in momentele cand isi lua copii in brate, se transforma complet. Mandria lui nu mai avea margini. Vanitatea lui era imensa. Iar glasul lui avea un alt ton... Un ton cu totul nou... plin de duiosie... Da! Isi adora copiii.

A trecut un an si ceva de la nasterea gemenilor si totul a fost perfect de atunci. David al meu era un spiridus vesel, pus mereu pe sotii... Eva trebuia sa fie mereu cu ochii pe el. Singura perioada mai dificila a fost atunci cand l-a intarcat. Eva a suferit in acele zile. Nu a vrut sa se vada, insa nu avea cum sa mai ascunda ceva de mine. Nu ar fi vrut sa renunte la alaptat, insa a fost nevoita sa ia un tratament ce nu era compatibil cu alaptarea. Dar, in cele din urma, i-a trecut... si s-a consolat.

Asadar a trecut inca un an in preajma lui Cris Reyn. Un an frumos si plin... Cred ca a fost unul dintre cei mai linistiti ani de pana acum.

Dar... A sunat telefonul... din nou! Intr-o seara de februarie extrem de geroasa... Imi amintesc ca vantul suiera printre crengile arborilor golasi. A sunat telefonul insa nu eu l-am auzit, ci Eva. Ea a fost cea care a ridicat receptorul. Eu nici nu eram in casa. M-am apucat din nou de mecanica si eram in garaj. Eram sub masina cand am auzit vocea Evei.

- Edi, poti s-o duci pe Emily in oras?

- Poftim?

- Am intrebat...

- Am auzit ce ai intrebat, dar de ce eu?!

- Nu mi-a spus, dar cred ca s-a intamplat ceva intre ei. Emily era foarte agitata!

- Ce sa se intample? Am intrebat eu, in timp ce ieseam de sub masina.

Deasupra mea era Eva si se uita incruntata la mine.

- Bine! Spune-i ca ma duc intr-o jumatate de ora. Dar nu inteleg de ce sa fiu eu cel care o duce in oras. Il au pe Radu!

- Mai e ceva, Edi! Sopti sotia mea, frangandu-si mainile. – De aceea cred ca s-a intamplat ceva grav.

- Ce mai e?

- M-a rugat sa stau cu copiii noaptea asta...

- Poftim? Cum adica sa stai cu copiii? Esti sigura ca ai vorbit cu Emily si nu cu altcineva?

- Haide, Edi! E grav! Daca Mili vrea sa ii aduca aici pe gemeni, e foarte grav! Ea nu ar renunta la o noapte cu ei si inca sa ii care de acasa...

- Nu pot sa cred! Si Cris ce naiba face acolo?!

- Nu a vrut sa imi spuna nimic in plus. Dar Cred ca Reyn nu stie ca ea a apelat la noi.

- Cum sa nu stie? Pai o mananca daca face ceva fara stiirea lui!

- Ei! Ne va spune ea cand va ajunge cu copiii. Du-te dupa ea.