INGER DIN DEMON

11

Dar nu am apucat sa fac niciun gest, ca obraznicul asta s-a adresat nimanui altuia decat tocmai lui Cris, atragand atentia lui Reyn asupra lui. Mare, imensa greseala din partea acestui nesimtit:

- Cristian, as vrea sa-i vad pe copii. M-am intrebat mereu, de cand mi-a spus Cristina ca Mili a nascut, daca seamana cu tine sau cu ea...

Era vadit motivul pentru care el a apelat la Cris... Voia sa il indeparteze cumva de sotia lui, pentru a face rost macar de o privire din partea Emilyei care se incapatana sa nu il priveasca. Si nu numai eu mi-am dat seama de strategia lui ci si verisoara Emilyei:

- Alex, nu intinde coarda! Mi-ai promis!

Prea tarziu. Cris l-a privit pe Alex cu ochii mijiti, plini de suspiciuni... si ce a fost mai grav, si-a privit sotia cu aceeasi expresie a ochilor... Ce naiba!? Doar nu credea ca astia doi au facut ceva sub nasul lui... Vai! Cris! Cum poti sa nu ai incredere in sotia ta?! Apoi, ca si cum s-ar fi trezit brusc la realitate, Cris, a ranjit cu acelasi ranjet de diavol scapat din Iad cu care ranjise cand mi-o luase pe Ana, cu caninul complet dezvelit, cu dintii inclestati de ura... Si-a privit pentru un scurt moment sotia, ca pentru a se asigura ca aceasta era in stare sa se tina intreaga pe scaun, apoi rosti cu vocea lui patrunzatoare, profunda si grava, deosebit de rece si cu urme adanci de satisfactie, privindu-l drept in ochi pe tip, as spune ostentativ, chiar:

- Urc dupa ei... Oricum, Mili nu mai poate de dorul lor... Sunt ore si ore de cand nu i-a tinut in brate... din cauza mea.

Ultimele cuvinte le-a rostit apasat, mult prea apasat ca sa nu fie observate. Era o batalie tacita intre cei doi. Imi era foarte clar ca ceva se intamplase intre ei.

Cris s-a ridicat repede de pe scaun, lasand bland palma Emilyei dintre palmele lui, si s-a grabit sa ajunga in camera lor.

Pentru o clipa s-a lasat linistea in incapere, apoi, Cristina simtind stanjeneala tuturor a incercat o discutie cu Emily:

- Mili, cand faceti si voi un drum in Baia Mare? Nu ati mai fost demult. Sunt ani de atunci. Nu ti-e dor?

- Nu pot sa spun ca nu mi-e dor, dar banuiesc ca stii ce vremuri au fost. De cand cu accidentul de masina totul s-a schimbat... Totul... raspunse Emily, plecand privirea, amintindu-si de Sara... Mereu Sara... Da... De atunci Emily nu mai era aceeasi femeie... Pierderea copilului a imbatranit-o brusc... Nu la chip, ci la expresia lui... Cu toate ca ii avea pe gemeni, Emily nu mai era ceea ce a fost...

- Dar tu esti bine acum, nu? Se baga Alex in vorba, incercand disperat sa prinda privirea ei - Nu stiu foarte multe amanunte... doar ce a povestit Cristina... Spune-mi ca esti bine, Mili.

Oh! Vocea lui... Si mai ales numele ei pe buzele lui cu acea intonatie m-a facut sa il privesc socat de-a dreptul... Omul asta o iubea pe Mili... Nu era pasiune... Nu era nimic altceva decat iubire... O iubire imensa bine inradacinata...

Vocea calma a Emilyei m-a facut din nou atent la conversatie:

- Ce te face sa crezi ca nu as fi bine, facand abstractie de motivul pentru care ne-am intalnit acum?

Da... Acum avea toate motivele sa fie in starea in care era ea... Casa asta era indoliata... Aceasta familie pierduse stalpul casei... pentru ca da, Maia intretinuse aceasta casa... chiar daca Reyn fusese cel care adusese banii in casa de ani si ani de zile. Insa Alex a obtinut ce a urmarit inca de la inceput. A obtinut privirea Emilyei... A obtinut atentia ei... fara ca sotul ei sa fie de fata! Eu fierbeam deja!

Eva m-a privit usor incruntata, simtindu-mi starea de spirit... apoi mi-a strans mana, atragandu-mi atentia ca nu era momentul sa imi exteriorizez starea... Am strans buzele nervos... Oricum tipul nu avea ochi decat pentru Emily... Nimeni din acea camera nu mai exista pentru el: