INGER DIN DEMON

4

Am incercat sa ii indrept gandurile spre ea si spre faptul ca el va trebui sa suporte prima reactie a Emilyei... va trebui sa suporte reprosurile ei sau va trebui s-o suporte pe Sara.

- Oricum nu ma va vedea... Ea nu o sa ma vrea langa ea... Vocea lui era exact ca si atunci cand murise Sara... fara pic de vlaga... fara pic de speranta...

- Haide, Cris! Uite, ai aici o farfurie cu mancare... Trebuie sa mananci. O superi pe Eva daca nu mananci. Mi-a dat instructiuni clare.

Daca am vazut ca nu am succes cu dadaceala am insistat cu mancarea. El avea urgenta nevoie de mancare, insa el nici nu s-a uitat spre farfurie, ci m-a privit pe mine:

- Cum de ma puteti ierta? Am fost oribil in acea zi...

Hm! Cum de l-am putut ierta? Hm! Da! A fost oribil in acea zi! Eu stiam cel mai bine cat de oribil a fost el atunci, dar nu era cazul sa mai pun pe foc... asa ca am scaldat-o in evaziv... Nu mai avea niciun rost sa calarim pe acea zi... Asa cum a spus Eva atunci, el nu a fost el atunci... Nu ma voi mai gandi la acea zi oribila... Eram fericit ca mi-am regasit fratele, ce sa mai dezgrop mortii...

- Hai, sa nu ne mai gandim la acea zi! Ai altele acum, la ce sa te gandesti...

Da... Avea la ce sa se gandeasca... Avea de ce sa se teama...

Am ramas ceva vreme acolo, cu el, incercand din rasputeri sa il linistesc cumva... insa am stiut ca nu am reusit sa ii aduc linistea de care el avea atata nevoie. Era disperat. O privea tot mai des pe sotia sa... iar privirea lui spunea totul. Am crezut ca Reyn isi va deschide sufletul si imi va spune ce a adus-o pe Emily in acea stare, insa el nu a scapat nimic... El repeta obsesiv ca ea nu va putea ierta... Ca nu are puterea sa ierte asa ceva...Ca bimeni nu poate sa ierte ceea ce a facut el...

Mi-a confirmat ca elicopterul s-a indreptat spre poiana lui... acolo unde era Emily... Acolo unde fusese patru zile... si mi-a povestit ca Nebela il ajutase din nou... Nu i-am pus intrebari... Nu am incercat sa il descos... L-am lasat sa imi spuna ce vrea el, ce crede el de cuviinta... ce il ajuta pe el sa se simta mai bine...

Au fost ore teribile... Cris framantat, tocat marunt, de remuscari... iar Emily zbatandu-se dintr-un delir, in alt delir... A fost infiorator... Oare asa am fost si eu in jungla africana? Sa repet obsesiv un nume? Pentru ca Mili s-a zbatut, a tremurat si a rostit mereu doua nume: Sara si Cris! Aceste doua nume s-au auzit obsedant... ravasindu-l de fiecare data pe Cris... ingrozindu-l... oripilandu-l... De fiecare data se repezea spre ea, ii lua in brate trupul fara vlaga, cu multa grija, atent la mana in care ea avea perfuzia, apoi o legana bland, mangaindu-i chipul slab si zgariat, soptindu-i cuvinte de iubire... pana cand sarmana femeie se linistea... Insa linistea ei nu dura mult si o lua de la capat...

A fost infiorator sa asist la zbuciumul ei si la chinul lui... Cu fiecare criza de a Emilyei, chipul lui Cris se intuneca tot mai tare... Isi musca buza tot mai des... Era terifiat deja... si cum sa nu fii cand o auzeai tipand... strigand-o pe fetita ei moarta... si in secunda urmatoare soptind numele lui...

Intr-un tarziu am coborat sa vad ce face Eva. Stiam ca era ingrijorata si am vrut s-o linistesc...

Am gasit-o in bucatarie, cu o cana de ceai in mana, ganditoare... De cum m-a vazut s-a ridicat si s-a apropiat grabita de mine.

- Cum e Emily? Spune-mi cum e Mili!

- Nicio schimbare... delireaza in continuare... o striga pe Sara in continuare... Acum il cred pe Cris si te cred pe tine. Sunt sanse mici ca ea sa isi revina emotional... Nu stiu ce a adus-o in starea asta, pentru ca Reyn nu mi-a spus, iar eu nu am insistat sa imi spuna, insa da... E grav... E mult mai grav decat cu Sara... Cris e la capatul puterilor... si, sincer nu va rezista mult... daca Emily o tine tot asa cu delirul ei.