INGER DIN DEMON

SINGUR

Am ajuns... Legiunea Straina... Legiunea franceza... Am visat asta de cand eram copil si am auzit pentru prima data de aceasta formatiune... Am visat sa particip la comandouri si la salvari eroice... insa nu m-am asteptat sa fie atat de greu. De cand am ajuns si am inceput antrenamentele, am descoperit ca nimic din ceea ce am invatat si am exersat la unitatea militara din tara, nu ma ajuta... Pregatirea fizica a fost epuizanta... La limita suportabilului... ajungand, uneori la insuportabil... A fost un cosmar! Visul frumos din copilarie s-a transformat repede in cosmar... Prima data a trebuit sa ma acomodez cu oamenii. A fost acolo o adunatura de toate natiile posibile... Eu crezusem mereu ca Legiunea era formata din elita omenirii insa atunci cand am ajuns, am descoperit ca Legiunea era ultimul adapost al unor oameni certati cu legea... Criminali si mercenari fara pic de scrupule... Si hop! Am aparut si eu... Pe langa acesti oameni sadici, ce abia acum invatau spiritul de echipa si de sacrificiu, Cris Reyn, chiar si in perioada lui cea mai neagra, era un inger nevinovat...

Din primul moment mi s-a spus ca de fapt, noi nu mai existam. Ca nu avem voie sa primim scrisori sau pachete... Apoi a trebuit sa ma acomodez cu niste oameni care nu-mi cunosteau limba... Se vorbea engleza si ceva franceza, foarte stalcita...

Stagiul de pregatire a fost de cosmar... si uneori am avut impulsul sa dau in retragere... Sa ma las pagubas... Sa renunt la visul meu... Asta nu mai era vis, era un cosmar negru... Cu toate ca esti inconjurat de oameni te simti singur... foarte singur, mai ales la inceput...

Nu ai timp nici sa fii cu gandurile tale... Nu ai timp sa gandesti! Ai doar timp sa simti... foame... sete... oboseala... somn... Astea erau cele resimtite... Nimic altceva... Am avut impresia in acea prima perioada ca as putea dormi tot restul vietii intr-una.

Aproape ca ne-am batut uneori pentru mancare... Mai ales la inceput... Insa cu timpul toti am invatat ce este acela, cu adevarat, spirit de echipa... La sfarsitul stagiului de pregatire, dupa ce multi dintre cei sositi odata cu mine, au renuntat, am ramas o mana de oameni uniti de aceleasi suferinte... si de aceeasi vointa de a ajunge pana la capat.

Nu aveam prieteni... Aveam camarazi... Nici nu am incercat sa inchei prietenii... Nu am vrut sa simt nimic emotional... insa eram o echipa... Spun eu, o echipa de elita!

In momentul in care am ajuns acolo, mintea mea era inca in tara, alaturi de prietenul meu si de drama prin care trecea... Tot drumul, pana la destinatie nu m-am gandit la altceva... Apoi, multa vreme dupa ce am ajuns, nu am mai avut timp sa gandesc... Insa, dupa ce stagiul de pregatire s-a terminat si am intrat pe un fagas de rutina... avand aceleasi activitati in fiecare zi, am reinceput sa ma gandesc la ceea ce am lasat in tara...

Ce s-a intamplat oare dupa ce am plecat? Cum a suportat Cris plecarea Emilyei? Mintea mi-a fugit la ultimele minute petrecute cu el... si la cele spuse de el... Depinde doar de ea daca el mai traieste sau nu... Pana acolo a ajuns! Ca viata lui sa depinda de a ei... Oh! Iar eu nu stiu nimic... A trecut o luna incheiata de cand am intrat in Legiune si nu mai stiu nimic din tara... Nimic... O luna incheiata! Poate ei nici nu mai sunt in viata! Nu! Nu am voie sa ma gandesc la varianta asta daca vreau sa imi pastrez mintea intreaga! Nu Cris! Nu poate sa isi ia viata! A spus asa, doar pentru ca era foarte suparat... Dar el nu are voie sa isi ia viata, indiferent ce se intampla cu Emily... M-am cutremurat si parul mi s-a ridicat pe maini... Oricat incercam sa-mi spun ca prietenul meu nu are cum sa isi ia viata, un mic gand il si vedea intins pe catafalc, acoperit cu un giulgiu... iar Maia plange langa el cu Baby in brate... gand ce m-a torturat tot mai des... Nu Cris! Nu!

Apoi un alt gand si o alta imagine mi-a venit in minte... Cris s-a comportat altfel cu Baby... Chipul lui se luminase de fiecare data cand isi vazuse sora, insa dupa tragicul eveniment, ochii lui Cris au scaparat de suparare... Ce poate sa fie? Oare Cris o invinuia pe micuta lui surioara pentru ca a pierdut-o pe Emily? Asta sa insemne privirea lui? Tot ce e posibil... ca privirea lui sa transmita puternice sentimente de ura la adresa surioarei lui, care la un moment dat a fost singura pentru care nutrea sentimente umane... Oh! Cat era de greu sa nu stiu nimic...