INGER DIN DEMON

9

- Mili e inconstienta, Eduard! Nu se stie pana cand... Nu pot sa astept! Mai bine zis, fetita noastra nu poate sa astepte! Moare! Eduard! Moare! Tu nu intelegi?! Daca moare nebotezata niciun preot nu mi-o va inmormanta intr-un pamant sfintit...Va fi doar un avorton ars in crematoriu! Nu pot sa las sa se intample asta! Mili va avea nevoie de un mormant la care sa se duca... Haide, parinte! E aici inauntru...

Oh! Stiam ca el avea intr-un fel dreptate... Stiam... insa cuvintele lui au fost mult prea grele... ca sa le pot raspunde! Avea logica ceea ce spunea el... Avea dreptate si asta il va ajuta pe el in viitor, chiar daca acum va fi un calvar... Pe viitor va avea macar mangaierea ca isi ajutase fetita... Singura mangaiere... Si da! Probabil ca Mili va avea nevoie de un loc palpabil unde sa se reculeaga in caderile ei, ce urmau sa vina... Stiam asta! Era aceeasi amagire ca si cea din copilarie... cand imi murea vreun catelus, la care am tinut enorm de mult si mama nu mi-l arunca pur si simplu, ci il inmormanta, iar eu puneam buchetele mici de flori culese de pe camp... Poate ca nu e potrivita comparatia, insa... am inteles ceea ce voia Cris... El se gandea de acum la viitorul lui cu Emily... Pentru el, viitorul era mult mai important decat prezentul extrem de traumatizant...

Eva s-a smuls din bratele mele, a strans buzele nervoasa, oripilata chiar, de cuvintele lui Cris. Asa am inteles si eu, Cris ne voia nasii unui copil muribund... Unui copil care mai avea poate, doar minute de viata... si doar cu cateva momente in urma, sotia mea recunoscuse ca nu este in stare sa vada fetita. Nu am vrut s-o fortez! Daca nu se simtea in stare, nu era indicat s-o fortez, pentru ca stiam ca va ramane cu acea imagine in minte... asa ca nu am incercat s-o retin... insa eu m-am pregatit sa intru in sala... impreuna cu Maia si cu Cris...

Oh! Revederea trupsorului atat de mic si rozaliu, m-a blocat pentru moment... Doar pentru moment... Eu eram totusi mai calit cu imagini socante. Insa Maia a izbucnit in plans, de cum a dat cu ochii de nepotica ei...

L-am pierdut doar pentru un singur moment din ochi pe Cris, fiind absorbit in totalitate de micuta fiinta aproape nemiscata din incubator... Pe cand m-am uitat dupa el, asteptand sa vad ce urmeaza sa faca, sau ce asteapta de la noi, nu l-am vazut nicaieri. Unde, naiba, disparuse? Am dat sa ies, cand el a intrat pe usa, din nou, tarand-o, de-a dreptul, inauntru, pe sotia mea. Vai! Imaginea asta m-a socat mult mai tare decat imaginea fetitei lui Cris. Am apucat s-o aud pe sotia mea impotrivindu-se vehement, vointei lui Cris... Insa Cris nici nu o auzea! O tinea strans de brat si o tragea dupa el, de parca intrase in transa:

- Nu, Cris! Nu! Nu pot sa...

Oh! M-am grabit sa sa ajung langa ei, sa o ajut pe Eva. Cris era mult prea dur cu ea si ea nu avea nicio vina, insa Cris s-a oprit singur, in timp ce Eva a vazut incubatorul. Asta a fost momentul in care Eva mea a clacat asa cum nu mai facuse niciodata. A inceput sa tremure, a inghitit de mai multe ori, palind brusc, de parca tot sangele i se scursese din obraji in timp ce a mai incercat o data, cu vocea gatuita de groaza, sa se impotriveasca:

- Cris! Nu ma poti obliga sa tin asa ceva in brate... Ii voi rupe o manuta, un piciorus... Cristian! NU!

Asta a fost ca un ultimatum pentru el. Mai ales cand a rostit numele lui intreg. Asta nu s-a mai intamplat. Eva mereu ii spuse Cris. Iar negatia de la sfarsit se voise hotarata!

Eva il privea acum pe Cris si inca tremura... cand mi-am mutat privirea pe chipul lui Cris... Luciditatea lui se evaporase... Cris era acum disperat... Disperat s-o convinga pe Eva. Nu stiu ce i-a spus pe coridor, insa prietenul meu era deznadajduit din nou... Si-a strans buzele, rotindu-si privirile prin incapere cautand ajutor, de-a dreptul socat de refuzul categoric al Evei. Nu se asteptase ca Eva sa ii refuze cererea. Nu se asteptase ca Eva sa nu il ajute in ceea ce voia sa faca si ceea ce simtea ca trebuie sa faca. A privit-o pe mama lui, insa de la ea nu aveai ce sa mai ceri... plangea cu spatele la incubator, stergandu-si lacrimile pe furis sa nu o vada Cris, preotul astepta rabdator ca prietenul meu sa ii faca semn ca poate sa inceapa ceremonialul de botez... Doctorul era si el inca in incapere, impreuna cu una dintre asistente si il priveau intelegatori, partasi, cumva, la tragedia lui Cris. Cris s-a panicat deja. Stia ca timpul trece... si poate ca nu mai apuca sa isi boteze fetita pentru a o putea inmormanta crestineste... Nu am inteles de ce nu a rugat-o pe asistenta din sala sa il ajute... De ce se incapatana sa fie Eva cea care o va tine in brate pe micuta? Dupa parerea mea, chiar nu conta in acele momente cine ii este nasa fetitei.