INGER DIN DEMON

3

Dimineata ne-am pregatit sa mergem la el. Mi-am propus sa nu imi dezvalui gandurile si sa ma comport cat se poate de normal... Insa... imi simteam din nou stomacul in gat si inima batand cu putere. Urmeaza sa vorbesc cu el dupa luni de zile de liniste deplina... Urmeaza sa il vad...

Am urcat treptele spitalului, si, sincer, mi-am simtit palmele transpirate... Am ajuns in fata usii albe a salonului... Am mai privit-o o data pe Eva care era atat de tacuta... Neobisnuit de tacuta... Am apasat clanta si am lasat-o pe ea sa intre prima, apoi am intrat eu...

Oh! Pe pat era intins Cris... cu gandul foarte departe... Hm! Oare ce l-a aruncat asa in gandurile astea... M-am uitat atent la chipul lui si ceea ce am vazut prima data pe chipul lui era faptul ca prietenul meu era foarte slab... si palid... O fata de om bolnav... Parul incepea sa-i creasca in zona unde fusese operat, insa era destul de mic... si neobisnuit... Il uratea... Eu eram obisnuit cu carliontii lui rebeli de pe frunte... acum, nici urma de ei... Dar asta nu e o problema... Parul creste...

Cand ne-a vazut intrand, ne-a privit atent... Mai mult ca sigur ca se caznea sa isi forteze memoria sa ne localizeze... Insa niciun semn ca el ne-ar recunoaste in primul moment, asa ca nu am mai asteptat si l-am salutat asa cum am facut-o mereu cand l-a vazut, mai ales dupa o mai lunga perioada de timp

- Salut, frate!

El doar s-a uitat la mine lung, uimit de salutul meu... Stiam de ce... El nu avea prieteni la optsprezece ani... El fusese singur... asadar mi s-a rupt sufletul cand mi-am dat seama ca el habar nu are cine sunt... Insa, i-am surprins la un moment dat privirea patrunzatoare, in momentul in care m-a privit in ochi... Nu am stiut cum sa interpretez privirea lui si nu am incercat sa aflu... Daca pe mine m-a privit si nu m-a recunoscut, nu acelasi lucru il pot spune atunci cand s-a uitat atent la Eva mea... A privit-o, la inceput incruntat, probabil deranjat de vizita noastra, apoi pe masura ce o privea tot mai intens, cele doua cute dintre sprancene au disparut, sprancenele i s-au ridicat si ochii i s-au marit socati... Da... A recunscut-o pe Eva... Cu siguranta ala a fost momentul in care a recunoscut-o pe Eva... A privit mainile nostre impreunate... apoi a privit-o din nou pe Eva... A inghitit de cateva ori... si nu si-a mai dezlipit ochii de pe chipul ei, privind-o socat la inceput, apoi privirea lui si-a recapatat acea ciudata expresie din trecut...

- Eva... murmura el, fara sa isi dezlipeasca ochii de pe chipul ei...

Da... o recunoscuse... Pe Eva o recunoscuse... si acum o privea de parca nu ii venea sa creada ca ea e intr-o incapere cu el... Am fost sigur ca el nu isi putea explica cum de e Eva acolo... Catre mine nu a mai aruncat nicio privire... Din acel moment eu nici nu am mai existat pentru el... Pentru el, Eva era cea care conta acum si cea de la care putea primi raspunsuri...

Eva s-a apropiat de el, zambitoare si dulce si i-a sarutat obrazul, slabit de atea luni de hrana doar prin tuburi infipte in vene... Eu il urmaream in continuare pe el si am sesizat clipa cand el a inspirat adanc, inchizand pentru un moment ochii, savurand, cu siguranta, prezenta ei... Pentru ca da, la varsta la care el s-a blocat o visase pe Eva... O asteptase infrigurat... Nu stiu daca sotia mea si-a dat seama de reactia lui, insa pentru mine, a fost limpede ca si cristalul... ca Reyn se gandea acum la multe ce tinea de Eva... si cu siguranta se intreba daca ajunsese pana la urma la ea sau daca ajunsese prea tarziu ca sa o mai poata smulge din bratele cuiva... Eu, in continuare nu existam pentru el.

- Da, Cris, sunt eu, raspunse Eva, inca zambind - Cum de iti amintesti de mine? continua ea, usor amuzata.

- M-ai enervat patru ani de scoala, cum crezi ca as putea sa te uit? Nu te-ai schimbat mult, stii? Hm! Parul iti statea mai bine lung...

- Ce altceva iti mai amintesti, Cris? intreba ea, asezandu-se pe singurul scaun din salon, in timp ce eu eram deja in alerta... Atitudinea lui Cris imi aduse in fata toti acei ani de nebunie... El era acum sarmantul Cris... si o privea pe Eva cu ochii aceia ciudati... si atat de periculosi... iar Eva, avea de gand sa ramanem mai mult in preajma lui. Sincer, m-am temut... Eva fusese a lui si si-ar putea aminti fiecare traire din bratele lui... iar asta nu imi convenea... Nu voiam ca ea sa se gandeasca la acea perioada...