INGER DIN DEMON

6

Nu am stat mult pe ganduri. M-am adesat direct Emilyei. Nu stiu de ce nu m-am adresat lui... Asa ar fi trebuit sa fac... insa, in acele momente, asta am facut. M-am adresat ei, fara sa il salut pe Cris, fara sa inaintez si sa il imbratisez... asa cum s-ar fi cuvenit... M-am adresat ei, in momentul in care ea m-a observat pe mine si s-a ridicat de pe scaun, indreptandu-se spre usa... Cris inca nu ma vazuse:

- Mili, am nevoie de ajutor sa aduc inauntru sicriul...

In acel moment, l-am simtit pe Cris, tresarind. Nu s-a intors spre mine, fapt ce mi-a confirmat ca el nu a vrut sa fie vazut sau sa ii fie descoperita prea curand furia. Pentru ca da! Cris a fost furios in acel moment. Emily mi-a urmarit miscarile, inca speriata... muscandu-si buza...

- Eduard, esti tu? intreba Cris fara sa se intoarca... - Intra frate, trebuie s-o vezi! E atat de frumoasa... Si atat de tacuta...

Huh! Dupa voce, se putea discuta cu el... Reusise sa isi infraneze pornirea de violenta, pe care am intrezarit-o intr-o fractiune de secunda. Da! El fusese pe punctul de a se certa cu sotia lui... Am coborat privirea pentru un scurt moment, gandindu-ma la convorbirea mea cu Emily... Avusesem dreptate! Cris nu a vazut cu ochi buni efortul Emilyei de al scuti pe el de corvoada organizarii unei inmormantari. Am fost absolut sigur ca asta a fost motivul pentru care Cris era sa explodeze... Insa acum, el s-a calmat brusc... Hm! Frate... Oh! Mereu ma va emotiona acest cuvant pe buzele lui!

Am lasat clanta si am impins incet usa, apropiindu-ma de Cris. Inca nu am privit-o pe Maia. Mi-am fixat privirea pe Cris... Acum voiam sa stiu ca fratele meu putea suporta aceasta noua lovitura. M-am oprit langa el, cu spatele la Maia si i-am privit chipul. Maxilarul i se relaxase acum, insa privirea lui era din nou ciudata... Era la fel ca si atunci cand mi-o luase pe Ana... sau era la fel cand a stat in mijlocul balului, doborand tot ce i-a iesit in cale... Asta a fost dovada clara el fusese extrem de agitat si nervos.

Era palid... insa nu avea acea stare pe care o avusese la moartea Sarei... Acum era resemnat... Nu impacat... insa resemnat... Atunci el parca fusese un nebun... Am avut dreptate atunci cand i-am spus Emilyei ca ea era mai presus de orice... Acum aveam dovada... Cris, era resemnat... si suparat... Era incercanat... si cu buzele coborate... a tristete adanca... Insa nu semana cu acel Cris de la inmormantarea Sarei... Nu... Nu era acelasi om...

Cris m-a privit o clipa lunga... Oh! Ochii lui, spre deosebire de ai Emilyei erau plansi... Cris plansese... Emily a avut dreptate... Cris avea nevoie sa fie copilul care isi plange mama... In schimb, ochii Emilyei erau perfect uscati... inca...

Prietenul meu s-a ridicat, asezand-o pe Baby pe scaun, in locul lui. Fetita s-a panicat si a incercat sa se agate de fratele ei.

- Baby, nu plec nicaieri, dar trebuie sa vorbesc cu Eduard... Uite, Mili este aici si te va tine ea in brate. Sopti el, grijuliu. Emily s-a grabit s-o ia in brate pe Baby, in timp ce il privea pe Cris. Ii urmarea fiecare miscare... usor incruntata acum. Atunci cand l-am vazut in picioare, nu am mai asteptat nicio clipa in plus. L-am imbratisat strans, barbateste. Cris a inspirat adanc si mi-a intors imbratisarea. Nu am vrut s-o lungesc mult... asa ca am inceput sa vorbesc primul:

- Cris, va trebui sa o punem in... aaa... sicriu. Nu il pot aduce singur. Mi-a fost foarte greu sa rostesc acel cuvant macabru.

- Vin acum. A soptit el, grabindu-se sa iasa din incapere. Trupul lui nu mai parea daramat... Cris facea fata pierderii... mult mai bine decat atunci cand s-a dus Sara... insa pe masura ce se indeparta de camera Maiei privea tot mai des in urma lui...  spre usa camerei in care ramasese Emily, sezand pe scaun, tinandu-si in brate cumnata indoliata... si mult prea speriata de moartea ce lovise din nou aceasta casa...

In drum spre sicriu, m-am gandit ca e momentul sa ii arat lui Cris intreaga mea compasiune.

- Cris, imi pare atat de rau...