INGER DIN DEMON

7

- Nu cezariana! Exclama prietenul meu, agitandu-se din nou, incruntandu-se, ingrozit de aceasta procedura. Nu am inteles de ce se impotrivea el atat de tare unei cezariene, insa, nici nu am indraznit sa il intreb motivul pentru care el nu era de acord cu operatia. - Salvati-i pe amandoi... Insa daca e sa aleg, ea e cea care trebuie sa traiasca! Ea trebuie sa supravietuiasca... Dar faceti totul pentru copilul nostru... hotari el, cu chipul deja schimonosit de greutatea alegerii. Si eu as fi ales la fel. Eva. Un copil nascut prematur, la doar cinci luni jumate, nu prea are sanse sa traiasca. Si mai ales un copil nascut in urma unui traumatism atat de puternic, nu se stie ce leziuni interne ar putea avea... Asadar riscul ca el sa moara era foarte mare... sau riscul sa ramana infirm pe viata e la fel de mare, prin urmare, daca ar fi sa aleg, as alege-o pe mama, oricand... Daca nu as face-o, poate i-as pierde pe amandoi... Insa e groaznic sa trebuiasca sa alegi...

- Asta facem! Raspunse doctorul, apoi i-a intors spatele si s-a grabit sa ajunga langa masa pe care era intinsa Emily...

Cris, a ramas pentru o clipa in picioare, debusolat, apoi s-a indreptat spre sirul de scaune, reluandu-si pozitia aia ciudata cu capul in maini, soptind printre degete:

- Multumesc, Eduard... Oh! Cat as fi vrut sa fiu capabil sa il linistesc intr-un fel... Cat mi-am dorit in acea clipa sa am puterea sa ii dau sperante ca totul va fi bine... insa nu am indraznit s-o fac, pentru ca nu am stiut ce urmeaza sa se intample... L-am privit doar, ramanand in picioare langa el, l-am privit si nu mi-a venit sa cred ca marele Cris Reyn s-a prabusit... L-am privit cum isi duce palmele la ceafa si si le strange-n pumni albiti la incheieturi, din nou... Strangandu-si coatele pe langa tample, incercand sa-si provoace durere fizica pentru a scapa de durerea psihica imensa ce ii chinuia sufletul... Vai! Ce a urmat a fost si mai chinuitor: - Simt ca innebunesc... De ce nu am adus-o eu? De ce nu am sunat-o sa nu vina azi? De ce nu am insistat sa ramana acasa? De ce? Iacob! Oh! El este vinovatul! El mi-a adus-o in halul asta... El va plati daca se intampla ceva cu familia mea!

Vocea lui era la fel de joasa, insa deosebit de periculoasa. Acum ca incepusera „de ce"urile, a fost si mai greu pentru el. Insa cand a descoperit tapul ispasitor, furia lui a crescut in intensitate si m-am temut ca se va pierde din nou... Si voi fi nevoit sa il temperez din nou... Acum ca a ajuns la Iacob, Cris ar fi trebuit sa nu isi mai reproseze... Si aici el avea dreptate: Iacob fusese la volan! El va plati pentru greseala lui de a nu avea grija de intreaga comoara a faimosului Cris Reyn. Nervii intinsi la maximum l-au facut pe Cris sa tremure din nou... Insa acum nervii erau indreptati inspre Iacob... Toata furia si-o canalizase pe persoana soferului familiei sale pe care il avea angajat de ani de zile...

Mi-am facut griji pentru Cris... Era pe punctul de a exploda din nou... Asa ca am indraznit sa incerc macar sa il linistesc:

- Cris... frate... calmeaza-te... Ma tem ca te vor scoate afara... sau mai rau, te vor duce in camasa de forta de aici! Poate ai nevoie de un calmant... Ceva sa te linistesti! Da, asta ar fi fost cea mai buna solutie. Un calmant puternic care sa il linisteasca si sa il ajute sa mearga mai departe.

- Nu. Trebuie sa fiu pregatit pentru orice... raspunse el, ghemuindu-se pe scaunul pe care se asezase. L-am lasat in pace. Nu am mai insistat. Am ramas langa el, incercand sa ii transmit prin prezenta mea faptul ca ii sunt alaturi...

Am uitat de Eva... si am uitat de Maia... Ele au asteptat o vreme in masina... Le promisesem sa ma duc dupa ele atunci cand stiu ceva despre Cris... Dar, chiar daca mi-as fi amintit de ele, nu as fi vrut sa il las pe Cris singur... Era mult prea instabil acum... Mult prea imprevizibil... Mult prea periculos ca sa fie lasat singur.

Am stat asa o vreme, pierdut in ganduri care mai de care mai negre, in timp ce Cris sedea pe scaun, leganandu-se ritmic, strangandu-si in continuare tamplele, pana cand m-am trezit cu Eva langa mine... urmata de Maia. Oh! Nu ar fi trebuit sa vina... Nu a fost momentul bun sa vina. Mai ales Maia. Pai starea mamei lui era mai deplorabila decat a lui. Isi frangea mainile, disperata... Probabil ca aflasera de la informatii despre stare Emilyei... Nici Eva mea nu isi putea ascunde ingrijorarea si isi strangea degetele, apoi le destrangea, din nou si din nou... pana cand Cris, satul de emotia lor, s-a ridicat brusc in picioare si s-a rastit la mama lui. Evei nu a indraznit sa ii spuna nimic, insa a stiut ca daca ii spune mamei lui sa inceteze cu acele gesturi care ii tradau trairile, le va auzi si Eva si se va conforma.