INGER DIN DEMON

8

Sarmanul Cris... In mintea lui era tot Emily. El si-a dorit ca fetita lui sa traiasca pentru Emily... El se gandea deja la durerea iubirii sale... L-a agonia femeii sale... cand va afla ca fetita lor nu a rezistat...

Doctorul neonatolog s-a apropiat de Cris, sovaitor... Inca mai avea pe gat urmele degetelor lui Cris, si stiam ca le va mai avea o vreme... Si, cu siguranta, doctorul se temea de reactiile lui Cris...

- Domnule Reyn?

Cris s-a intors spre doctor, scotandu-si mana din burduful incubatorului, si l-a privit pe doctorul care astepta, cu mainile la spate, ca Reyn sa ii dea atentie:

- Da? Vocea lui Cris era intrebatoare si usor agasata. De parca nu i-a convenit ca fusese deranjat de la intalnirea cu fetita lui. Oh! Cris incepea sa se piarda din nou... iar acum era si Maia in zona, si mai era si Eva... Insa stiam ca de Eva nu se va feri sa se exteriorizeze... Ea stia cat era el de violent daca era starnit.

Am ascultat, cu atentie, ce avea doctorul de spus:

- Fetita este in stare critica... Nu prea mai avem ce sa facem pentru ea...

Oh! Din nou o greseala de-a medicului! Cum naiba sa spui asa ceva... „nu prea"... Nici nu a mai apucat sa termine ceea ce avea de spus, ca Reyn, in durerea lui, a simtit nuanta acestor cuvinte... si nu s-a rabdat sa nu izbucneasca, macar verbal. Si-a acoperit ochii, pentru o clipa, apoi i se adresa doctorului cu o voce din nou periculoasa:

- „Nu prea"... Adica nu are rost sa va mai bateti capul cu un avorton? Asta vrei sa spui? A intrebat el, facand un pas amenintator spre medic, cu pumnii stransi, gata pregatiti pentru un atac violent, in orice moment. Insa doctorul, a inceput sa vorbeasca bland, reusind sa isi repare greseala de exprimare, explicandu-i cu rabdare si intelegere starea critica a fetitei marelui Cris Reyn.

- Nu, domnule, nu asta am vrut sa spun... Stiu ca pentru dumneavoastra e altceva si il vedeti cu alti ochi... Dar noi... noi vedem totul din punct de vedere medical... Organele ei nu pot face fata... Nu sunt pregatite... Incep sa cedeze... Nu mai rezista mult timp... Cateva ore...

Cris a inceput sa respire mult prea rapid, pentru ca sa nu imi fac griji pentru starea lui... Oare Cris ar putea intra in hiperventilatie si sa lesine? De asta ma temeam eu in acele momente. Cris ar putea avea pana la urma probleme medicale... Starea lui de agitatie era extrema! Acum, in urma celor spuse de medic, am crezut ca paharul amaraciunii s-a umplut si ca fratele meu de cruce se va prabusi fizic, nu doar psihic... Am crezut ca prietenul meu isi va pierde cunostinta in urma tensiunii acumulate... Fetita lui, asteptata cu sufletul la gura, nu face fata mediului extrauterin...

Acum, veti spune, probabil, ca mereu o sarcina este pandita de pericole... ca se intampla zilnic in spitale sa se piarda sarcini... Da... Asa este! Asemenea drame se intampla zilnic... Stiu! Insa eu nu am cunoscut pe nimeni care sa isi doreasca atat de mult un copil si sa il piarda in urma unui accident de masina... si m-a marcat aceasta tragedie. Eram mult prea aproape de Cris ca sa nu empatizez cu el si sa nu mi se faca pielea de gaina, sa nu ma infior... cand stiam cu cata nerabdare il asteptase Emily... Oh! Sarmana femeie... Sarmanul meu prieten! De cate ori voi mai spune aceste trei cuvinte! Le spusesem acum trei ani si jumatate... le repet acum, si in aceasta sala de nasteri, am stiut ca nu va fi pentru ultima oara ca le voi gandi... Tragedia de-abia acum incepe! Va fi jale! Urmeaza zile amare pentru Cris... Iar eu nu stiu cum sa il consolez... pentru ca stiu atat de bine ca nu consolare asteapta el... Nici imbarbatare... Nici compasiune! Nici mila... El o vrea pe Emily fericita! Iar ea nu va fi fericita! Daca isi revine, ea nu va mai fi fericita... Stiam... Nu poti consola o mama ce-si pierde copilasul! Mai ales, o mama care si-a asteptat copilasul asa cum o facuse Emily!