INGER DIN DEMON

20

- Bine! Te duc, daca incerci sa mananci putin. Nu ai mancat de trei zile!

- Nu vreau sa mananc! Se rasti el, confirmand teoria mea. Ajungea o scanteie si totul ar putea exploda.

- Atunci nu te duc la ea! Am decretat, privindu-l in ochi. Nu m-am temut de el. Stiam de acum ca la o adica, l-as putea controla fizic. El nu isi mai incercase puterile de ani de zile... Eu eram totusi, cadru militar, antrenat si calit in Legiune. Asta nu pentru ca sa ma laud, ci ca sa ma explic de ce am avut curajul sa il infrunt.

- Nu? Chiar nu ma duci?! Bine! Ma duc singur! Se hotari el, suparat ca nu mai avea sprijinul meu.

Nu am mai apucat sa spun niciun cuvant pentru ca am auzit vocea Evei:

- Cris! Revino-ti! Ce te-a apucat acum? Las-o sa se odihneasca!

Eva era in picioare si il privea pe Cris. Nervoasa! vocea ei era autoritara. Nici Eva nu se temea de el acum. Stia ca daca violenta lui nu izbucnise, nu va mai izbucni. Il infrunta acum, incercand sa il convinga sa renunte la gandul de a fi cu Emily.

- Doar nu o voi trezi! Nici nu as avea cum! E in coma indusa! Ati uitat? Raspunse el, privind-o doar pe Eva, uimit de curajul ei. Dar nu avea de ce sa fie uimit. Eva era Eva! Eva stia foarte bine cum sa vorbeasca cu el.

- Ai promis ca te tii de reguli! Lasa sa treaca noaptea asta! porunci ea, luand o pozitie sfidatoare, dand de inteles ca nu accepta ca Reyn sa nu tina cont de cuvintele ei. Eva avea dreptate. Cris nu avea ce sa caute acolo. Nu in starea asta!

Ciudat! Cris nu a izbucnit. A privit-o in continuare pe sotia mea, la fel de uimit de indrazneala ei. A deliberat putin in mintea lui, apoi s-a intors spre mama lui:

- Mama, ce este de mancare?

Ei! Cris, Cris! A gasit portita de scapare. S-a folosit de cerinta mea. Ii promisesem ca il duc daca mananca ceva.

- Cris! La naiba! Nu te duce azi acolo! Eva era deja mult prea pornita sa il opreasca pe Cris, iar acum m-am trezit intre ei doi. Cris s-a intors spre mine, ca pentru a cere o confirmare a cuvintelor mele.

- Eduard, mi-ai promis!

Da! Ii promisesem! Insa, sincer, atunci nu am crezut ca ar fi instare sa manace ceva. Acum stiam ca el se va forta sa isi umple stomacul doar pentru a indeplini conditia mea. Of! Iar ma aflam in impas. Cu cine sa tin? Am cautat repede o scapare:

- Asa este! Ti-am promis. Mergem impreuna, intri la ea o vezi, dar nu ramai peste noapte acolo. Stii ca nu poti repeta ceea ce ai facut acum trei ani si jumatate. Nu ai voie sa ramai peste noapte.

Da! Asta suna bine. Noi conditii pentru a ii indeplini cerinta.

Insa vorbele mele nu i-au schimbat hotararea. El nu numai ca voia sa isi vada sotia, el voia sa ramana la ea, asa cum s-a intamplat acum trei ani. Sectia unde era internata acum Emily nu permitea prezenta apartinatorilor pe timpul noptii.

Dar pentru Cris asta nu mai conta in acele momente. Era hotarat sa ramana cu sotia lui, chiar daca stia ca ea nu avea cum sa stie ca el e acolo cu ea.

- Va demonstrez ca voi ramane acolo, cu binecuvantarea doctorilor. Vai! Vocea lui s-a ridicat brusc. Avea tonul deosebit de agresiv, dovada clara ca alcoolul era acolo, in capul lui...

- O vreau pe Mili! Si voi fi cu ea! Toata statura lui s-a modificat. Daca pana in acel moment el avea umerii plecati, grei de la povara tragediei ce il lovise, acum pieptul lui s-a umflat brusc si umerii i s-au ridicat, iar Cris a luat o postura razboinica de aceasta data. Cris statea acum in fata noastra, pornit pe scandal, hotarat sa isi indeplineasca dorinta in ciuda argumentelor noastre... dar, in momentul in care privirea lui a intalnit privirea soacrei sale, mamei Emilyei, el s-a schimbat din nou. Toata pornirea lui s-a topit... A ramas un lung moment asa, nemiscat, privindu-si soacra, si dintr-o data a cedat... Si-a muscat buza de jos, simtindu-se vinovat pentru iesirea lui nervoasa, s-a incruntat apoi s-a hotarat:

- Nu ma mai duc nicaieri... a soptit si a coborat privirea. - Doar incerc sa sun pe sectie... Sunt ingrijorat pentru starea ei... Vestea ca Iacob a murit, m-a adus in starea asta. Sunt inspaimantat ca s-ar putea intampla ceva neprevazut, neasteptat... Iar eu nu voi fi acolo...

Oh! Efectul prezentei mamei Emilyei a fost uluitor. Din periculosul, razboinicul, seful Cris Reyn, a iesit la lumina sotul ingrijorat al Emilyei... Vocea lui, era clara, fara cuvinte rostite prea corect, unul dintre semnele betiei la orice om, care incearca sa ascunda ca e beat...

Vocea lui oglindea exact ceea ce spuneau cuvintele lui... Cris a recunoscut ca e mult prea speriat... asa ca m-am grabit sa il asigur ca Mili a lui e pe maini bune:

- Cris, Mili e bine! Sunt sigur!

- Cum poti fi atat de sigur? Ma intreba el, plin de indoieli... Moartea lui Iacob il rascolise si il speriase mult prea tare. Dar eu aveam raspunsul pregatit:

- Suna! Vei vedea ca am dreptate.

Cris s-a hotarat sa ma asculte in sfarsit. A sunat la spital si s-a interesat de sotia lui. In continuare, vocea lui era clara, fara nicio urma de alcool... Asa cum am prevazut, a primit asigurarea ca starea Emilyei nu s-a inrautatit... Era tot in coma indusa...

A asezat receptorul incet, pentru a-si da timp sa isi revina, apoi s-a trantit pe sofaua lui somtuoasa, ghemuindu-se din nou cu capul in maini, oftand din fundul sufletului... Mi-a foat atat de mila de el in acele momente... M-am apropiat de el si am insistat sa incerce sa manance ceva. Nu mai servise masa de cine stie cata vreme...

- Haide, Cris, trebuie sa mananci...

- Nu vreau sa mananc... a soptit el din spatele palmelor ce-i acopereau acum chipul devastat de evenimentele ce au lovit aceasta casa... - Nu pot sa mananc! O vreau pe Mili!

Stiam ca asta vrea... Stiam ca asta era cea mai mare dorinta a lui... El imi spusese nu o data, ci de mai multe ori, ca viata lui depinde de Emily... ca daca Emily ar pati ceva el ar muri fara ea... ca daca Emily nu ar exista nici el nu ar mai exista...

Nu am mai spus nimic... Ce sa mai spun, cand mila m-a coplesit, insa Eva mi-a preluat rolul de sfatuitor, si, cu o voce mult mai moale decat cu ceva timp in urma, a incercat sa il convinga pe Cris sa astepte pana maine... Era mult prea tarziu ca el sa incerce sa ajunga la ea...

- Maine dimineata, mergi la ea. Pana atunci tu trebuie sa te pui pe picioare! Se va speria de tine! Uite cum arati!

Tonul Evei era acum tonul unei mame blande, care isi invata copilul ce e rau si ce e bine... Am privit-o acum pe Eva mea... Nimic din femeia de alaltaieri... Mila o cucerise si pe ea... Ii era mila de faimosul Cris Reyn, marele Cris Reyn ce nu se mai putea controla... ce s-a daramat sub greutatea loviturii sortii.

- Conteaza cum arat? Nu mai conteaza. Ea nici macar nu va observa in ce sunt imbracat! O va cauta pe Sara... Isi va duce mana la burtica si va intelege ca Sara nu mai este! Asta o va distruge! Va incepe sa planga si starea de sanatate i se va inrautati...

Doamne! Cata durere! Doamne, cum stia sarmanul meu prieten ce va urma. Da! El avea dreptate. Asta se va intampla. Eram sigur ca Emily se va comporta exact asa cum spune Cris... Stiam... Insa nu am fost in stare sa il aprob... asta ar fi insemnat sa mai pun sare pe rana adanca din sufletul lui Cris, asa ca, am incercat sa dau cu presupusul... nu foarte convingator insa totusi e mai bine atat decat nimic:

- Poate ca nu va fi asa! Poate ca ea va intelege ca nu s-a putut face nimic!

Ups! Poate Ca prietenul meu m-a crezut, insa cele trei femei m-au fulgerat cu privirea. Stiau si ele ca si mine, adevarul! Stiau si ele ca prietenul meu a descris exact ceea ce ar fi simtit si ele daca ar fi fost in locul Emilyei. Pana si Eva s-a uitat urat la mine...

Nu am incercat sa-mi retrag cuvintele. Daca efectul lor a dat roade, ce-mi pasa mie ce gandesc femeile din acea camera. Evei ii voi explica eu acasa, in cuibul nostru faptul ca stiam si eu ca Emily va fi devastata de pierderea micutei...

Am ramas la Cris o buna bucata de vreme, insa el nu a mai participat la nicio discutie... dar nici nu a urcat in camera lui... A ramas acolo pe sofa, cu capul in maini, clatiandu-se usor... in lumea lui... Nici macar cand am iesit din casa nu s-a ridicat sa ne conduca. Am iesit cu inima franta de durerea lui... si de faptul ca nu aveam cum sa il ajut... Nu aveam cum sa ii ridic moralul...