INGER DIN DEMON

2

- Cris, trebuie sa iesi de aici! Nu o poti ajuta asa! Lasa-i sa-si faca treaba...

Cris s-a ridicat fara sa se mai impotriveasca si am reusit sa il iau de dupa umeri si sa ies cu el din sala de nasteri, in timp ce in urma noastra doctorii s-au si apucat sa isi faca treaba, apasand abdomenul Emilyei pentru a descoperi pozitia fatului...

Am iesit impreuna din incapere... Cris se tara pe coridor, de parca el era cel ranit fizic... Insa nu... psihicul lui era distrus... Ceea ce era mult mai grav... Asa cum spusese el candva...

S-a trantit pe unul dintre scaunele de plastic, cuprinzandu-si capul intre degete, de parca isi dorea sa stoarca din creierul lui durerea imensa pe care sunt sigur ca o simtea, strangea cu atata putere incat i s-au albit incheieturile degetelor... Apoi Cris, puternicul Cris a inceput sa tremure... Da... Cris tremura... Ii tremurau mainile, picioarele... Am avut intentia sa ma duc sa caut ajutor... Cris era in prag de atac cerebral, dupa parerea mea... In prag de nebunie patologica, si daca se pierdea cu totul, nimeni de pe acest coridor nu ramane intreg dupa aceasta nebunie dezlantuita... Dupa tremuratul lui incontrolabil, a inceput sa se legene, la fel cum faceau cersetorii ce sedeau la margine de drum... Se clatina ca un dement, fara sa-i pese ca e vazut de toata lumea... Ca s-ar putea sa-l recunoasca cineva... Fara sa se gandeasca ca faima lui ar avea de suferit... Ca i s-ar duce vestea de om nebun... Nimic nu il mai interesa in acel moment, in afara de cele doua fiinte ce erau in pericol dincolo de usa salii de nasteri... Nimic... Si totul! Si pe langa ca se clatina lipsit de control, Cris gemea scurt, distrus, nimicit de fatalitatea care l-a doborat acum! Gemea, leganandu-se, strangandu-si capul ca intr-o menghina, incercand sa-si provoace durere fizica pentru a scapa de durerea din sufletul lui... Daca, dupa tragedia din galerii el s-a putut aduna atunci cand a venit vorba despre criminal, acum el nu avea nicio portita de evadare din agonia lui... Il simteam ca se da batut... Il simteam ca se lasa daramat de durere... Si nu il puteam ajuta... Ce sa-i spun? Ce poti sa ii spui unui om innebunit de teama... unui om ingrozit de frica... Asta simtea el... Frica, teama... Un om obsedat de control si de protectie ca si Cris, se pierde cu totul atunci cand nu poate sa controleze soarta... si sa protejeze ceea ce iubeste...

Acum era cu totul altceva, fata de cum a fost in galerii... Atunci el s-a temut ca Emily nu il va lasa s-o iubeasca... El trecuse prin agonie pana sa ajung eu la el... Pe cand ajunsesem eu, Emily a fost in afara oricarui pericol... Acum, insa... l-am vazut... Si acum, insa era vorba de viata Emilyei si al copilului lui... El stia ce inseamna o lovitura la cap... Emily ar putea deveni o leguma... inerta precum a fost in sala de nastere... Sau dupa o asemenea lovitura la cap ar putea sa moara, in urma unui cheag de sange nedescoperit la timp... Emily era intr-un real pericol... Apoi era copilul... Un copil nascut la cinci luni si jumatate e mai aproape de moarte decat de viata...

Astea imi erau gandurile in momentul in care i-am auzit vocea, printre gemete... de suferinta..., fara sa inceteze leganatul de om nebun.

- Eduard, spune-mi ca o sa-i salveze! Ca o sa-i salveze pe amandoi! Am nevoie sa aud asta!

Oh! Doamne! Ce-mi cere! Cum sa-i spun ceea ce voia sa auda? Cum sa-i spun ca totul va fi bine, cand din moment in moment usa salii de nastere se poate deschide doar pentru a-l vedea pe doctor clatinand din cap, semn ca nu se mai poate face nimic pentru Emily sau pentru copilul lor...? Cum sa ii spun ca vor fi salvati amandoi, cand amandoi sunt in pericol... Cum sa il mint tocmai eu? Nu am putut decat sa ii raspund evaziv, fara sa ii dau sperante insa fara sa il ingrop in suferinta...

- Cris, frate, trebuie sa crezi asta! Haide, Cris! Mili a supravietuit impactului cu pamantul... Inca sunt sanse mari... Stii asta!

Am spus ce trebuia spus... Nu l-am mintit si nu l-am amagit... insa nici nu am confirmat ca familia lui va fi bine... Nu aveam voie sa ii dau sperante desarte... Nu am amagit niciodata pe nimeni, insa nici nu am dat verdicte... Am incercat sa ii indrept toata atentia spre Emily... Ea avea, dupa parerea mea, mai multe sanse la viata decat copilul.