INGER DIN DEMON

4

Si zilele s-au transformat in saptamani... fara sa stim aproape nimic despre starea Maiei... Au fost doar convorbiri scurte cu Emily... in care ne spunea despre starea din ce in ce mai grava a mamei lui Cris... Nu am vrut sa ma duc s-o vad... Nu am vrut sa raman pe veci cu imaginea ei suferinda... Maia a fost pentru mine ca o mama... A plans in bratele mele cand fiul ei a fost rebelul plin de cruzime si incapabil de iubire... apoi a plans in bratele mele cand fiul ei a fost omul plin de teama ca isi pierde iubirea... Nu s-a ferit sa-si dezvaluie sentimentele... A avut incredere in mine... si a fost cea mai fericita cand i-am trecut pragul pentru a fi fratele fiului ei...

Nu am avut puterea sa ma duc la ei... si din moment ce Cris nu era de gasit, am ales sa pastrez distanta... Cris era omul care sa isi doreasca singuratatea in durerea lui... Asa a fost mereu... El a recunoscut inca din primele zile... Ca se simte singur chiar daca era inconjurat de amici... si s-a complacut asa... Acum, el s-a izolat si de Mili... lasand-o pe ea sa duca greul... Pentru ca nu e usor sa ingrijesti un bolnav... Sa vezi ca pe zi ce trece e tot mai aproape de prag... si sa nu poti face nimic sa il ajuti...

Si saptamanile s-au transformat in luni... Deja ne asteptam din clipa in clipa sa sune telefonul si sa primesc vestea cea neagra... Imi amintesc ca aveam deja vise ingrozitoare cu Maia... Chipul ei imi aparea mereu in noapte... aducand cu el cosmarurile ascunse ce mi-au bantuit somnul dupa Legiunea Straina... Am ajuns sa imi fie frica sa adorm... Spectrul mortii era in jurul meu... chinuindu-ma...

Cu toate ca m-am asteptat sa primim vestea, atunci cand a venit, m-a daramat la propriu. Imi amintesc ca era Joia neagra, din saptamana Pastelui... Eram afara, pregateam tractorul pentru muncile agricole ce trebuiau facute imediat dupa sarbatori, cand Eva a iesit cu mainile stranse pumni. S-a apropiat de mine si a soptit, cu fruntea incretita si cu o lacrima in coltul ochilor. Am stiut din momentul in care i-am vazut chipul ca se intamplase. Am stiut ca Maia a plecat dintre noi.

- Edi... a sunat Emily... Maia a murit aseara...

- Cris, cum e Cris? Asa cum a fost si normal, prima mea grija a fost prietenul meu...

- Iti poti si tu inchipui... Hai... Emily are nevoie de noi. Pregateste masina... Eu ma duc sa ma imbrac.

Am intrat in curtea larga a prietenului meu, cu inima ingreunata de tristete... Maia nu ne va mai intampina niciodata cu zambetul ei fermecator... Intr-o fractiune de secunda mi-am amintit de prima zi in care am vazut-o... Mi-am amintit socul resimtit cand am vazut frumusestea acestei femei... A fost o femeie incredibil de frumoasa... cu un caracter unic... si un suflet imens...

Nu am apucat sa cobor din masina pe cand Emily a iesit grabita din casa. M-am asteptat sa il vad pe Cris... Insa nu! Era doar Emily singura... De cum a iesit pe usa, ea s-a apecat in fata, cu mainile pe genunchi, de parca se pregatea sa isi goleasca stomacul. De cum a vazut-o, Eva a sarit din masina, speriata ca Emily se va darama din moment in moment... Oh! Nu! Sper ca Emily sa reziste! Trebuie sa reziste! Altfel Cris se va prabusi... Stiam de teama lui Cris... Stiam... Mi-o spusese tocmai el... in dimineata in care a venit la noi dupa ce eu i-o dusesem pe Emily la apartament... Daca Emily rezista acum toata teama lui Cris se va evapora...

- Mili! exclama Eva, grabindu-se spre nepoata ei.

- Sunt bine, a raspuns Mili, ridicand mana... - Sunt bine!

Intre timp m-am apropiat si eu si am privit-o atent. Hm! nicio lacrima... Nimic... Emily nu avea ochii umezi... Nu avea privirea pierduta... Nu parea deznadajduita... Parea ca se tine bine in frau... Insa unde era Cris? Imposibil sa nu ne fi auzit motorul masinii.

Intre timp, Emily s-a ridicat, s-a indreptat de spate si s-a grabit sa se mobilizeze:

- Eva, Viola e sus in camera cu copiii... Ai putea sa faci o cafea si ceva sandwichuri...