INGER DIN DEMON

10

Maia l-a privit mirata, uimita de tonul vocii lui, insa a ales sa nu mai spuna niciun cuvant, mai ales ca fiul ei nu i-a dat timp sa riposteze, pentru ca a continuat cu acelasi ton:

- Il iau si pe Iacob. Va aduce masina acasa. Eu imi scot masina din reprezentanta...

Cu toate ca vestea era una super tare, mai ales ca stiam ca el isi dorise de multa vreme o masina a lui, insa Maia se impotrivise vehement, iar el nu a putut sa o ia singur fara incuviintarea ei, el pastrase acelasi ton violent de mai devreme. Imi era tot mai clar ca prietenul meu era suparat pe Maia si, aproape sigur ca era suparat pe Baby, cu toata ca nu reuseam sa intrevad motivul supararilor lui. M-am intors cu tot corpul spre el si am exclamat ceva mai inflacarat:

- Sa nu imi spui ca ti-a venit masina mult visata?!

- Asa mi-au spus saptamana trecuta... a raspuns el, fara pic de entuziasm... Nu il putea bucura acum masina asta! Eram sigur ca nu simtea nicio satisfactie acum... Daca ar fi dat vestea asta in urma cu patru saptamani ar fi fost in culmea fericirii... Euforie de-a dreptul... Isi dorise mult masina asta! Sa nu mai depinda de soferul Maiei... Sa poata merge oriunde, oricand cu masina lui cea noua... Acum insa, cand, cu siguranta, el simtea ca viata lui s-a sfarsit nu era in stare sa simta nicio bucurie... Am pus capat tuturor discutiilor ce ar fi putut sa inceapa daca mai ramaneam in camera de zi, cu Cris in starea aceea de suparare:

- Bun! hai sa ne odihnim... Toti avem nevoie de odihna...

Ne-am trezit devreme Joi dimineata... o zi trista din toate punctele de vedere... Cris organizase inca de aseara cautarile pentru a nu fi nevoit sa mearga si el... S-a vazut diferenta... Cu toata amaraciunea lui, Cris s-a impus categoric in fata angajatilor sai. Nimeni nu a indraznit sa comenteze in vreun fel...

Asadar, noi ne-am trezit devreme... Cafeaua era deja pregatita de Maia... Ne-am asezat la masa insa atmosfera era una ingrozitor de trista... Maia era tacuta si incruntata... Cris nu isi ridica privirea din ceasca de cafea aburinda... Nici eu nu am mai incercat sa spun ceva... Ce sa si spun... Era ziua plecarii mele... Era ziua in care las in urma viata de pana atunci, aruncandu-ma in necunoscut... Ne-am baut cafelele, apoi m-am ridicat de la masa si m-am indreptat spre Maia...

- Maia, e timpul sa ne luam ramas bun... am soptit eu... – Multumesc pentru tot...

- Eu iti multumesc, Eduard... murmura ea... cu ochii umezi... – Ai grija de tine... Te asteptam acasa! O sa ne fie dor de tine...

- Si mie de voi toti... Am adaugat si am iesit in graba din casa... Simteam cum sufletul mi se rupe in mii de bucati... Familia lui a fost familia mea... Maia a fost a doua mea mama... iar copiii ei au fost fratii mei... si ii las acum, in aceasta stare de spirit... Maia nu apucase sa imi spuna nimic... Doar privirea ei mi-a dat de inteles ca ar putea sa fie inspre bine...

Iacob astepta cuminte la volan... in timp ce noi doi ne-am urcat in masina pe bancheta din spate. Cris era la fel de tacut... iar eu nu am indraznit sa-i tulbur tacerea...

Asa cum a fost si normal am trecut pe acasa... Acolo a fost jale mare... Cris nici nu a coborat din masina... asteptandu-se la multe lacrimi din partea mamei mele, ce nu il ajutau in acel moment pe el... Abia daca scosese cateva vorbe in acea zi...

Bagajul imi era deja facut... Mama imi pregatea mancare pentru drum... plangand in hohote... iar tata ma privea de parca ar fi vrut sa ma transforme intr-o statuie...

Parintii mei m-au condus pana la masina si m-au imbratisat strans... Mama nu se mai oprea din plans si aproape ca s-a agatat de masina sa nu poata porni... A fost nevoie ca tata sa o traga de langa portiera... A fost un moment coplesitor... iar eu nici nu am mai indraznit sa imi ridic privirea... Stiam ca ma va trada... A fost prima data cand am regretat decizia mea...