INGER DIN DEMON

9

Nu am mai plecat acasa. am ramas sa dorm la Cris... insa fara sa vorbesc cu el... Nu a iesit din camera... Probabil isi inecase amarul in alcool... pana nu a mai stiut de el... Dimineata devreme, m-am trezit si atunci cand am iesit din camera, am dat de Maia. Imi facuse deja cafeaua.

- 'Neata... Niciun semn de la el?

- Nu... niciun zgomot nimic...

- Eu trebuie sa plec. In curand sosesc oamenii si trebuie sa reincepem cautarile...

- Bine, Eduard... Eu ma duc in Oradea... Sper sa vrea Mili sa stea de vorba cu mine...

Ne-am reluat cautarile cu si mai mare indarjire, insa cu mult mai mici sperante... A ramas foarte mica zona neacoperita si niciun semn ca bruta aia sa fi trecut pe acolo...

Eram in toiul cautarilor cand s-a apropiat de noi un om, usor adus de spate, cu mainile in buzunare, cu capul plecat... Da... Cris si-a facut aparitia printre noi. Oh! Doamne cat era de schimbat... Nimic din faimosul Cris Reyn... Nimic... Cris Reyn era acum un baiat doborat de soarta, cu chipul trist, deformat de durere... cand a ajuns langa noi, si-a ridicat capul si am fost de-a dreptul ingrozit de felul in care arata... Cu ochi incercanati si rosii, ce priveau fara nicio sclipire... Nimic nu mai vedeai in ochii lui in afara de o imensa deznadejde... O imensa durere.

- Cris! Am exclamat eu, uimit de aparitia lui... - Cris, frate... esti bine?

- Ceva mai bine ca ieri... Raspunse el, strangand buzele, amintindu-si, mai mult ca sigur, ca ieri nu a vrut sa imi deschida usa... –Aveti vesti bune? Mai intreba el cu o oarecare speranta in glas...

- Imi pare rau, nimic! parca l-a inghitit pamantul. Nimeni nu stie nimic... nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a vazut nimic... dar nu ne oprim... Am plecat capul a neputinta atunci cand i-am raspuns... Stiu cata nevoie avea el in acele momente de o veste buna... iar eu nu puteam sa i-o dau...

- Trebuie sa-l gasim! Eduard, stii ca trebuie sa-l gasim... altfel... glasul lui se franse brusc... Da... Stiam foarte bine ce ar putea urma... Emily va trai cu frica in suflet... tot restul vietii... Eram aproape sigur ca asta era unul dintre principalele motive pentru care Emily voia sa puna distanta... Ea voia sa fie cat mai departe de cel care ii facuse atata rau... Si mai stiam ca Reyn nu isi va gasi linistea pana nu isi va razbuna iubirea pierduta atat de abrupt si de tragic...

- Stiu... am raspuns scurt, cu privirea tot in pamant...

A fost si normal ca el sa ni se alature... Si bine a facut... pe masura ce trecea timpul si orele se scurgeau incet, el revenea la viata si firea lui iesea la iveala de sub valul cernit ce-o acoperise de sambata... Liderul din Cris s-a trezit si el a preluat conducerea cautarilor... Niciun om nu a mai protestat... Nici macar seful de echipa nu a mai bombanit... Am cautat orice semn ca scarba aia a trecut prin zona aia... Insa tot nimic... Iar orele treceau... soarele coborase deja la orizont iar Cris cauta in continuare... cu buzele stranse, folosind putine cuvinte... ramanand in lumea lui distrusa... Puteam sa-mi inchipui unde ii zburau gandurile in aceste momente... Acolo unde erau si ale mele... insa din motive diferite. Eu ma intrebam, foarte ingrijorat, daca Maia a vorbit cu Emily... si ce raspuns a primit... Iar gandurile lui erau cu siguranta tot la Emily... si la iubirea lui...

Nimic nu se mai vedea in jurul nostru pe cand ne-am oprit din cautari foarte dezamagiti... Oamenii lui Cris au plecat deja pe la casele lor, in timp ce eu si Cris am ramas sa cautam in continuare... Cris a rasuflat adanc, privind in jurul lui, incercand sa vada prin intunericul ce ne invaluise... Incercand sa il gaseasca pe cel care il invinsese...il facuse KO... il trantise la pamant si il aruncase in iad...

- Eduard, multumesc ca m-ai ajutat... a spart el tacerea ce ne invaluia... Vocea lui era a unui om resemnat deja... Se impacase oare cu gandul ca ea pleaca? Sau voia ca eu sa nu stiu cat de tare il tortura gandul ca el ramane singur...