INGER DIN DEMON

1

Insa asta era adevarul. Daca Ana era atat de schimbata ieri, acelasi lucru il puteam spune acum si despre Cris. Cris nu mai era cel din primavara... nici pe departe! Daca i-as fi spus in primavara ceea ce-i spusesem acum, faptul ca Ana era de fapt indragostita de el, inca, ar fi negat vehement, sau s-ar fi enervat si ar fi pus punct in secunda urmatoare!

Asadar, ne-am urcat pe motocicleta mea si ne-am indreptat spre centrul satului... pentru o baie de priviri pline de ura, cum spusese el candva... Cand am coborat de pe motocicleta, l-am privit mai atent pe prietenul meu. Da! Ceva nu era in regula cu el. Asa imbracat cu ginsi negri si un tricou inchis la culoare, cu maneci sufulcate pana la cot, dand la iveala antebratul lui bine format, parea un arhanghel venit din Iad, ca sa faca curatenie pe pamant... Si acum, cand era atat de incruntat, fara un motiv anume, parea pornit pe rele mai ceva decat altadata... Insa stiam ca aici, in satul lui nu prea mai avea ce rau sa faca... Asta a fost unul dintre motivele pentru care am ales sa ramanem in satul lui in seara asta... Eram mult prea obosit pentru ca sa fac fata unei nopti pline de actiune in oras... Aici, in satul lui a cam demonstrat ce era de demonstrat... Generatia lui il stia, fetele au fost lovite... care mai de care mai violent... iar baietii ii stiau de frica... Insa viata merge inainte... asa ca multi dintre baieti s-au cuplat cu fete ranite de Cris... Asadar mai era viata in satul asta... si oricum venea generatia urmatoare, mult prea tanara ca sa mai poata Cris ajunge la ea... Prin urmare, in satul asta eram in relativa siguranta... si confort... si leneveala... Insa comportamentul din trecut al lui Cris culegea acum roadele... Nimeni nu il saluta... Unii il priveau cu ostilitate, altii cu ura, altii intorceau capul in semn de adanc dispret, iar altii cu oarecare reprosuri... si pareri de rau... ba chiar o asteptare dureroasa...

Dar stiam ca nu putea fi asta problema lui Cris... Nu i-a pasat niciodata de urmari... Nu i-a pasat niciodata ce ar putea spune lumea... El a cautat faima... indiferent pe ce cale si-a gasit-o... Il stiau toti pe o raza de douazeci de kilometri... il stia si lumea interlopa din Oradea... Cris a castigat respectul nascut din frica si violenta... Il respectau doar pentru ca le era prea frica de el...

Deci nu privirile lor l-au tulburat atat de vizibil, insa nu era Cris in acele momente. Am intrat prima data in cladirea discotecii, ce se tinea in caminul cultural... Inca nu erau multe persoane, dar muzica deja bubuia in boxe si luminitele se jucau pe peretii zugraviti jumatate in var, jumatate in vopsea in ulei, asa ca si toate cladirile de camine culturale din acele vremuri... luminite ce dadeau de inteles ca se tine discoteca...

Nu m-am mai putut rabda si l-am intrebat pe Cris care era la fel de ingandurat ca si atunci cand ne-am coborat de pe motocicleta:

- Cris, ce e cu tine? Nu esti in apele tale.

- Nu stiu. Am asa, o stare ciudata. Hai sa iesim putin. Mergem in bar, la o cafea.

- Doar o cafea? Ai spus ca dai o bere, frate!

- Nu tare am chef de bere, dar daca tu vrei, iti fac cinste...

Clar! Daca a si recunoscut ca nu era in apele lui, ceva nu era in regula. Ceva se intampla cu el... El sa bea cafea la bodega din sat?! Cand era votca, vin sau bere? Ce naiba! Ce l-a apucat asa pe nepusa masa!

Am intrat dupa el in bufetul satului, bufet neschimbat de ani... Hm! Aceeasi tejghea puturoasa... Acelasi miros de bere statuta si tigari ieftine... Ne-am asezat la masa... Abia am gasit una goala... Vara berea curgea garla, dupa o zi de munca la camp... Asa si acum... bodega era plina ochi cu tineri din sat... Ne-am asezat fara sa ne uitam in jurul nostru...

Eu eram tot cu ochii pe chipul lui Cris. Ochii lui scaparau... atenti la fiecare miscare... Avea din nou acea privire ciudata... El care de mult nu mai traise momentul in sine... la intensitate maxima... El, care nu se mai exteriorizase de aproape cinci ani de zile...