INGER DIN DEMON

17

- Da, dar nu se intampla sa-ti fie salvata sotia de o "fosta" care, candva, a fost atat de lovita de tine. Imi aduc aminte foarte clar cat de ranita a fost Izabela atunci. Of! El nu avea altceva in cap! Izabela l-a rascolit... Izabela era pentru el, dovada clara ca a fost un semn ca el e vinovatul ca a avut loc acest accident... Of! Ce sa ii mai spun? Cum sa-i mut gandul? Cum sa il conving sa isi scoata din cap aceste ganduri ce nu-i faceau deloc bine...

- Coincidenta! Bine ca a trecut chiar atunci pe acolo. Altfel, stii ca ar fi fost mai rau! Saraca Izabela, cat de socata a fost cand a inteles ca este vorba de sotia ta! Ei! Dar unde e berea aia? Da! A fost momentul sa trecem peste cautarea raspunsurilor, la intrebari fara raspuns...

- Oh! Iti aduc acum!

S-a ridicat repede, insa mersul lui, ca si toata tinuta lui l-au dat de gol. Era sfarsit... daramat... muncit de ganduri grele... Nu mai avea mersul lui de felina in atat... Nu mai avea tinuta lui eleganta... seducatoare... Nimic... Totul din el arata durerea in care se zbatea...

El nu si-a adus nimic de baut. Stiam de ce. Stiam foarte bine ca el stia ca daca pune mana pe paharul lui cu coniac scump, nu se mai opreste... Am incercat sa povestesc cu el despre cu totul altceva, insa el revenea obsesiv la teama lui cea mai mare: Emily. Teama lui ca Emily isi va pierde directia cand va afla de fetita...

S-a facut foarte tarziu cand Cris a hotarat ca e timpul sa incercam sa ne odihnim... si s-a ridicat de pe sofaua lui comoda... Oh! In momentul in care si-a ridicat privirea spre usa camerei lui, l-am vazut infiorandu-se, aproape tremurand... Stiam de ce. Fetita lui era acolo, in camera lor... Spusese asta atunci cand am sosit aici. In ce o adusese oare? In ce ii asezase trupsorul minuscul? Nu gasesti usor un sicriu atat de mic...

In cele din urma a urcat treptele fara graba si s-a facut nevazut in spatele usii inchise...

Am intrat si eu in camera mea din casa lui... Insa, cu toate ca nu dormisem cu o noapte in urma, nu am fost in stare sa adorm... M-am intrebat intr-una cum va fi de maine... cum se va schimba lumea pentru el? Ce ii va aduce ziua de maine...

Am reusit totusi sa adorm spre dimineata... si am avut un somn adanc... lipsit de vise... Un somn binevenit pentru psihicul meu incercat de tragedia asta... Un somn din care m-a trezit taraitul unui telefon... M-am ridicat brusc din pat, usor buimac, de somnul adanc, din care fusesem trezit... apoi am auzit vocea lui Cris:

- Da, Eva...

Oh! Stomacul mi s-a strans brusc. Eva! Eva mea a sunat! Cris nu cunostea alta fata cu numele asta. Eva mea a sunat la Cris, stiind ca sunt aici! Oh! S-a intamplat ceva acasa! Gatul mi s-a uscat instantaneu si nu am fost in stare sa aud ce spune el. M-am grabit sa ies din camera. S-a intamplat ceva acasa! Asta aveam eu in gand cand am ajuns in camera de zi si am auzit ultimele cuvinte ale lui Cris:

- Eva, mai esti pe fir?

Cris a ramas cu receptorul in mana, uitand sa il aseze in furca, intoarcandu-se spre noi, cu o privire pierduta, obosita, plansa, parca in transa... ratacita... Asta era Cris acum. Ratacit... cu parul dezordonat... cu barba nerasa... cu hainele botite... cu cearcane adanci si vinetii sub ochi... Palid... cu buzele crapate... Cris nu aratase niciodata mai rau decat acum... Iar vocea lui... Vai! Nu era a lui! Era a unui mosneag chinuit de viata... Asta era Cris la ora aia... Nu a dormit deloc... Macar o ora daca ar fi reusit sa adoarma ar fi aratat altfel... Parca aveam in fata mea un cersetor...

Apoi, dintr-o data s-au pornit clopotele din turla bisericii... Ah! Rasunau acum lugubru, stiind ca bat pentru sufletul neprihanit al Sarei... insa dangatul lor l-au trezit pe Cris. A tresarit, de parca atunci s-ar fi trezit din somn, si abia atunci ne-a vazut... Eram cu Maia si... Oh! Irina... mama Emilyei... Doamne! Sarmana femeie...