INGER DIN DEMON

3

A chemat-o pe Daria in camera de zi:

- Daria, urca, te rog, si spune-i tatalui tau ca vreau sa vorbesc cu el. Daca e nevoie insista!

Daria s-a grabit sa intre la tatal ei, insa nu a ramas multa vreme acolo, ca a iesit si ne-a spus ca el nu vrea sa coboare. Ca daca Eva are ceva de spus sa urce ea. El ramane langa Mili... ca vrea sa aiba sansa sa castige iertarea ei...

Am privit-o pe Eva... Ce spera el? Sa o faca sa il ierte? Sa il ierte cand nici macar nu stie daca ea se va trezi intreaga la minte? Omul asta e nebun! Eva a rasuflat din greu, dovedindu-mi astfel ca refuzul lui a enervat-o suficient de mult ca sa isi doreasca sa vorbeasca cu el. Asta a si decis in secunda urmatoare:

- Edi, eu urc! Vreau sa stiu totul! Il fac sa imi spuna tot!

- Sa nu aud tipete de acolo! Am amenintat eu. - Sa nu cumva sa va certati in asa hal incat sa rasune toata casa! Emily nu are nevoie de situatii tensionate.

- Nu vii si tu?

- Nu! Eva! Nu urc acolo! Nu vreau sa il vad! Nu inca! Nu pot trece atat de usor peste acea zi!

- Cum doresti, sopti ea, usor incruntata, urcand treptele ce duceau spre camera lor... – Dar eu vreau sa aflu tot... Il voi obliga sa imi spuna cum a ajuns Emily in halul asta si ce a impins-o sa se sinucida...

- Crezi ca iti va spune? am intrebat-o intorcandu-mi capul spre ea.

- O va face! Decreta ea, hotarata si a apasat clanta usii ce ducea spre camera conjugala a vestitului Cris Reyn.

Am ramas multa vreme singur, intrebandu-ma ce au sa-si spuna... atata timp. Am ramas cu ochii pironiti pe usa inchisa a camerei lor, asteptandu-ma din moment in moment sa se deschida usa si sa il vad in capul scarilor... Ce voi face atunci? M-am gandit sa ies din timp... M-am gandit sa ma duc sa povestesc o vreme cu omul de la grajduri... insa am tot amanat momentul... Oare de ce? Hm! De ce?! Pentru ca in strafundul inimii mele, in strafundu-l sufletului meu ardeam de nerabdare sa il imbratisez barbateste si sa imi recapat fratele. Sa il primesc in sufletul meu... sa isi regaseasca locul acolo in inima mea... De aceea... Imi doream sa il vad iesind... Da... Asta era adevarul- adevarat... Indiferent ce i-am spus Evei, indiferent ce am gandit eu, indiferent ce am simtit ieri, eu am tanjit dupa fratia cu el... Am suferit de dorul lui... Nu poti sterge cu buretele saptesprezece ani de zile! Nu ai cum! Mi-am dorit sa il vad...

De aceea nu am iesit... Cum sa ma ascund de el? Poate el nici nu stie ca sunt aici... Poate ca Eva nu i-a spus ca sunt aici in ideea ca ea vrea sa il convinga sa vina sa manance ceva... Poate, daca ar sti ca sunt aici, el ar alerga spre mine, sau cel putin ar deschide usa si m-ar chema la el... Da... Si asta e posibil... Poate ca si el vrea sa ma vada asa cum eu imi doream sa il vad... sau poate ca el crede ca eu nu vreau sa il vad...

Da... asta a fost momentul in care mi-am dat seama cat de dor imi era deja de el...

Intr-un tarziu, usa s-a deschis am sperat din tot sufletul sa fie el. Sa il vad, in sfarsit... insa, nu... Era Eva... sotia mea frumoasa si atat de afectata de noua drama... Am privit-o atent, asteptandu-ma totusi ca el sa o urmeze...

Dar ea a inchis usa in urma ei... incet, foarte incet... cu capul in pamant... incruntata, in pragul unui nou hohot de plans. Hm! Ea intrase acolo, hotarata sa afle totul, iar acum, ea era mai daramata ca oricand...

M-am ridicat repede de pe sofa si m-am repezit s-o sustin.

- Eva, am soptit speriat. – Eva, ce e cu tine? Ce s-a intamplat? Emily a...

- Nu... Emily e in aceeasi stare... nici macar o schimbare... Nu are febra... murmura ea, parca de pe alta lume, ingrijorandu-ma si mai tare... apoi Eva si-a ridicat ochii ei mari si frumosi si atat de incercanati spre mine si a soptit abia auzit: - Edi, am aflat tot... dar te rog, te implor, sa nu incerci sa afli de la mine adevarul sau amanuntele... Nu ti le pot spune. Nu e secretul meu, e doar al lui...